Aug
15
Cartea de stiinta: Diversitatea experientei stiintifice – Carl Sagan
August 15, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Pentru orice om este important sa stie cine este si de ce se afla aici. Din acest punct de vedere, spune autorul, obiectivele stiintei si religiei sunt apropiate, daca nu chiar identice. Dar succesul nostru ca specie, sustine el, se datoreaza inteligentei, cunoasterii si nu emotiilor. De asta,pentru Carl Sagan, doctrina religiei -“Crede si nu cerceta”- contravine insasi esentei umane, care este definita ca specie si isi datoreaza progresul,curiozitatii.
Pentru a afla cine suntem trebuie sa intelegem mai intai unde si in ce moment ne aflam:
Traim intr-un Univers unde intunericul este preponderent, lumina fiind o raritate. Rarele surse de lumina le constituie stelele, iar stelele, o mare de lumi din care lumea in care traim este o parte insignifianta. Doar in galaxia noastra,Calea Lactee, exista cateva sute de milioane de stele, din care Soarele este doar una, iar numarul galaxiilor din Univers este mai mare decat numarul stelelor din Calea Lactee ( se presupune ca numarul total al stelelor ar fi 1 urmat de 23 de zerouri!). Acest numar imens de lumi nu a fost luat in calcul, nici macar superficial, de nicio religie. Multe religii isi reprezinta zeii prin statui foarte inalte sau constructii marete in ideea de a ne face sa ne simtim neinsemnati,cand, o simpla contemplare a cerului ar fi suficienta pentru a ne da un sentiment de evlavie. Dar evlavie fata de ce?
Dinamica astronomica, evolutia lumilor nu ne duc catre o concluzie teologica particulara: desi exista o multitudine de lumi in Univers, acestea se nasc si mor, ca si noi, oamenii; Planetele, stelele cunosc stadii de evolutie si cu toate sunt supuse sfarsitului, ori asta este un punct de vedere diferit de conceptul traditional al unei Divinitati care ar trebui sa asigure bunastarea fapturilor sale. De ce trebuie sa creeze Dumnezeu fapturi pe care sa le confrunte apoi cu teama de moarte? De ce nu creeaza fapturi fericite si nemuritoare ca El? De ce este zeul unei lumi atat de mici? « De ce Atotputernicul, stapan peste milioane de lumi la fel de dependente de el, ar fi lasat grija fata de ele deoparte si a venit sa moara in lumea noastra deoarece, se spune, un barbat si o femeie au muscat dintr-un mar ? »
Mai mult decat atat, odata cu progresul stiintei s-au petrecut o serie de atacuri la adresa vanitatii umane :
•Nu suntem centrul Universului – Pamantul se afla intr-o galaxie indepartata, nesemnificativa ; nu se afla nici macar in centrul sistemului sau solar, iar steaua sa Soarele, nu se invarte in jurul lui, ci invers ( aceasta idee fusese postulata inca din sec 15, de catre Copernicus, dar a fost acceptata ca adevar abia in 1920, din cauza impotrivirii opresive a Bisericii) •Pamantul este mult mai batran decat ne asteptam ( conform Bibliei ar fi trebuit sa aiba aprox 6000 de ani, creationistii inca sustin acest lucru) Dar,conform dovezilor geologice si paleontologice, Pamantul are 4 500 milioane de ani, iar rasele umane abia cateva milioane –adica noi reprezentam o miime din istoria Pamantului . Cu cat varsta Pamantului ar fi mai mica cu atat rolul omului in istoria Pamantului ar fi fost mai mare- dar iata ca am fost retrogradati de la o pozitie centrala (cum sustine Biblia) la un incidentala.•Evolutia insasi este o descoperire care a contrazis doctrinele teologice, pentru ca astfel am aflat ca nu am fost instalati aici intr-un mod deosebit,diferit de cel al celorlalte plante si animale. Mai mult decat atat, toate trasaturile pe care noi le-am dezvoltat prin evolutie sunt unice : de ce avem 10 degete? Pentu ca intamplarea a facut sa evoluam dintr-un peste devonian care avea 10 falange si nu 12, 5 sau alt numar. Aceasta evolutie nu poate fi la fel pentru eventualele alte vieti din Univers. Aceasta descoperire l-a facut pe Arthur C. Clarke sa afirme ca doctrina crestina, a omului facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este ca o bomba cu efect intarziat asezata la temelia crestinismului si programata sa explodeze daca vor fi descoperite creaturi inteligente pe alte planete.
Toate aceste teorii neaga valoarea de adevar a Bibliei ( de altfel autorul arata ca si scrierile sfinte ale celorlalte religii pot fi demontate cu usurinta). Dar bineinteles, asta nu neaga existenta unei puteri divine . Daca numim “ Dumnezeu” suma totala a legilor fizicii, adica existenta legilor naturii, asa cum sustineau Einstein sau Spinoza, atunci toti suntem credinciosi. Daca numim Dumnezeu o forta superioara care ne-a creat, atunci se nasc nesfarsite intrebari:
· Cine l-a creat pe Dumnezeu, sau de unde vine?
· Exista in fapt o aparitie reala la care oamenii sa fi fost martori ? este ciudat ca aparitiile si viziunile divine apar in functie de specificul local: de ce nu apare Fecioara Maria in viziuni ale popoarelor din Orient, de ce nu apar zeii hindusi in viziuni ale europenilor ?
· Cine este mai batran ? Dumnezeu sau Universul ? A existat Universul dintotdeauna sau a fost creat la un moment dat ? Exista o parere unanima ca Universul s-a format acum 13 mld de ani, in urma unei explozii. Si atunci ce s-a intamplat inainte de asta? Universul a fost creat de Dumnezeu, sau pur si simplu traim intr-un Univers oscilant, care este supus la expansiuni si contractii ? Sau exista un numar infinit de Universuri care se nasc si mor..
· De ce in nicio carte sfanta nu apar informatii despre Univers, ci doar despre Pamant? Daca ar fi fost revelatii divine s-ar fi referit la Dumnezeu ca stapan al Universului si nu doar al unei mici Planete, singura cunoscuta in vechime.
· Urmeaza apoi argumentele morale : de ce in toate cazurile, in istoria omenirii,este necesar ca Dumnezeu sa intervina in problemelor oamenilor, asa cum presupun toate religiile?De ce exista o lista intreaga de lucruri pe care Dumnezeu le pretinde oamenilor sa le faca si nu face EL totul bine de la inceput?
Indiferent de intrebari si de raspunsurile teologilor- deloc convingatoare pentru un om de inteligenta si eruditia lui Sagan (el demonteaza in carte toate argumentele )- nimeni nu neaga rolul pozitiv pe care religia l-a jucat sau a incercat sa-l joace de-a lungul secolelor . Dar si aici se nasc alte intrebari: are cu adevarat religia un rol in a-i face pe oameni mai buni, sau este doar o intentie buna dar ignorata atunci cand exista alte interese? Autorul isi incheie pledoaria cu punerea in discutie a altui dicton religios: “Iubeste-ti dusmanii” . Acest dicton nu s-a nascut la crestini, el exista si la iudei si la budhisti,cu cateva secole inainte de Isus. Dar din pacate nu este respectat de niciuna din natiunile care jura cu mana pe Biblie, sau sunt mandre de traditiilor lor crestine, iudaice sau budhiste; eternele razboaie, cursele inarmarilor, acum mai periculoase ca niciodata, o demonstreaza. Si este pacat,spune Sagan, ca specia cea mai inteligenta de pe Pamant sa dispara, pentru ca am inventat mijloacele de sinucidere si nu avem nicio arma reala de lupta impotriva lor – iar religia ar putea fi una. Orice specie de pe acest Pamant este condamnata la disparitie, dar in milioane de ani. Ar fi tragic ca specia umana, singura care se crede privilegiata si nemuritoare, sa dispara in doar un milion de ani, pentru ca nu a avut intelepciunea si nu a gasit mijloacele sa lupte.
[www.stiinta.info] Sursa originală: karte.ro
Aug
14
Din presa de altadata: Furnica – 1915
August 14, 2010 | Cultura | Leave a Comment
http://www.isciv.ro/varia/din-presa-de-altadata/177- furnica -1915.html.
Furnica – 1915
Revista umoristică Furnica prezintă în stilu-i caracteristic situaţia politică din România anului 1915. „Eroii” principali ai caricaturilor: regele ferdinand şi prim-ministrul Ion I.C. Brătianu. Subiectul: neutralitatea României în Primul Război Mondial şi presiunile venite asupra liderilor politici din diferite părţi pentru a hotărî intrarea ţării în război.
Aug
13
Expozitie la MNAR
August 13, 2010 | Cultura | Leave a Comment
S-a deschis o expoziţie la MNAR. Deci hai cu Dracula la muzeuNicoleta Zaharia HISTORIA
http://www.historia.ro/exclusiv_web/stiati/articol/s-deschis-o-expo…
La Muzeul Naţional de Artă al României poate fi văzută până la 10 octombrie expoziţia „Dracula – voievod şi vampir“.
Expoziţia de la MNAR a fost prezentată în urmă cu doi ani la Schloss Ambras din Innsbruck , cu ocazia aniversării a 111 ani de la publicarea romanului „Dracula“ de Bram Stoker, când a fost redeschisă discuţia asupra personajului istoric Vlad Ţepeş şi asupra vampirismului, într-un context documentar realist. Una dintre piesele-cheie ale expoziţiei de la Muzeul Naţional de Artă al României îl reprezintă portretul voievodului Vlad Ţepeş, conservat de mai bine de 400 de ani la castelul Ambras.
Vizitarea expoziţiei începe cu explorarea legendelor ţesute în jurul voievodului valah din secolul al XV-lea. Despre personalitatea lui Vlad III Dracula aflăm dintr-o serie de documente şi portrete. Una dintre cele mai interesante piese din această secţiune este un cripto-portret al voievodului („portret deghizat“): panoul „Hristos în faţa lui Pilat“ (în fizionomia lui Pilat recunoaştem trăsăturile lui Vlad Ţepeş). Urmează cea de-a doua secţiune a expoziţiei care ilustrează, printr-o serie de arme şi portrete, conflictele dintre turci şi creştini în Europa de Sud-Est în secolele XV-XVIII.
Mitul vampirismului este abordat în cea de-a treia secţiune. Pot fi văzute aici gravuri de epocă, scrisori, tratate pentru vindecarea de „boala vampirismului“, notiţele şi ciornele romanului „Dracula“ de Bram stoker (1897), dar şi fragmente din texte literare care fac referire la vampiri şi creaturi supranaturale, semnate de Homer, Goethe, Byron. Ultima parte a expoziţiei urmăreşte cum a evoluat figura lui Dracula în cinematografia internaţională, fiind prezentate afişe şi imagini din filme celebre : „Dracula“ (SUA, 1931, cu Béla Lugosi), „Dracula, Prince of Darkness“ (Marea Britanie, 1965, cu Christopher Lee ), „Blood for Dracula“ (Franţa-Italia, 1974, producător Andy Warhol ). În cadrul expoziţiei puteţi viziona, zilnic, filmul „Nosferatu-Simfonia groazei“ (Germania, 1922
Aug
12
Thomas Mann
August 12, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Thomas MannDe la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paul Thomas Mann
thomas mann în 1937
Naștere – 6 iunie 1875]
Lübeck, Germania
Deces – 12 august 1955 (80 ani)
Kilchberg, Elveția
Profesiune – romancier, eseist
Naționalitate – german
Genuri – roman, eseu, povestiri
Semnătură –
Premiul Nobel pentru Literatură, 1929
Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck – d. 12 august 1955, Kilchberg, în apropiere de Zürich) a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook).
Motivația Juriului Nobel
“…în principal pentru marele roman “Casa Buddenbrook”, care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”[1]
Date biografice
S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului și dramaturgului Heinrich Mann, fiu al lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne și senator și al Juliei Mann, născută de Silva Bruhns, descendenta unui german și a unei braziliene. Și-a făcut studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933. Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric “Simplicissimus”. Între anii 1895 – 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich, în Italia iar în 1905 se căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii (patru vor deveni, la rându-le, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbroocks să obțină un imens succes public și în critică. În 1919 este ales ” Doctor Honoris Causa ” al Universității din Bonn iar în 1926 devine membru al Academiei prusace de literatură. După instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziștii aflați la putere declanșează o campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile și i se confiscă bunurile. Între anii 1934 și 1938 locuiește în Elveția, la Küsnacht unde publică revista “Măsură și valoare” în care militează “pentru cultura germană liberă”. În 1938 emigrează cu toată familia în SUA, primind în 1944 cetățenia americană. Revine în Germania în 1949 pentru o conferință despre Goethe la Frankfurt am Main și la Weimar, dar se stabilește, în 1952, în Elveția, lângă Zürich. A murit la 12 august 1955 în urma unei arterioscleroze. Umanismul social, democratic și militant este caracteristic marelui prozator care a fost totodată și o mare conștiință a epocii sale ce a intuit timpuriu sensul antiumanist al doctrinei politice naziste și l-a denunțat în conferințe și în scris, afirmându-se ca un radical apărător al valorilor spirituale ale umanității disprețuite și batjocorite de fascism. (“Declar deschis că mă lipsesc de omagiile care nu relevă și nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca artist și lupta mea actuală împotriva celui de-al “treilea Reich”).
Bibliografie
A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal și o răsfirată corespondență îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit, tetralogia Iosif și frații săi, Doctor Faustus – împreună cu patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Veneția, Mario și vrăjitorul, Capetele schimbate și Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor scriitori, cu precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani.
Opera
Romane
■Buddenbroocks (Casa Buddenbrook), (1901)
■Königliche Hoheit (Alteță Regală) (1909)
■Der Zauberberg (Muntele vrăjit), (1924)
■Lotte in Weimar (Lotte la Weimar), (1939)
■Doktor Faustus, das Leben des deutschen Tonsetzers Adrian Leverkühn, erzählt von einem Freunde (Doctor Faustus, viața compozitorului german Adrian Leverkühn povestită de un prieten), (1947)
■Der Erwählte (Alesul), (1951)
■Bekenntnisse des Mochstaplers Felix Krull (Confesiunea escrocului Felix Krull), (1954)
Nuvele
■Der Kleine Herr Friedmann (Micul domn Friedmann), (1889)
■Tristan, (1903)
■Der Tod in Venedig (Moartea la Veneția), (1912)
■Das Wunderkind (Copilul minune), (1914)
■Mario und der Zauberer (Mario și vrăjitorul), (1930)
Poem dramatic
■Florenza (1905)
Tetralogie epică
■Joseph und seine Brüder (Iosef și frații săi)
◦vol. I (1933)
◦vol. II (1934)
◦vol.III (1936)
◦vol.IV (1943)
Eseuri
■Friedrich und die grose Koalition (Frederic și marea coaliție), (1915)
■Betrachtungen eines Unpolitischen (Considerațiile unui apolitic), (1918)
■Adel des Geistes (Noblețea spiritului), (1945)
■Altes und Neues (Vechi și nou), (1953)
Povestiri
■Das Gesetz(Legea), (1944)
Note
1.^ Laureații Premiului Nobel pentru Literatură – Almanah “Contemporanul”, 1983 , pag 203
Legături externe
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Thomas MannLa Wikicitat găsiţi citate legate de Thomas Mann.■en Autobiografie
Aug
11
Fernando Arrabal
August 11, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Fernando Arrabal
Fernando Arrabal, 2008
Born Fernando Arrabal Terán
August 11, 1932 (1932-08-11) (age 77)
Melilla, Spain
Occupation playwright, screenwriter, film director, novelist and poet
Nationality Spanish
Period 1950s-present
——————————————————————————–
Fernando Arrabal Terán (born August 11, 1932 in Melilla, Spain) is a Spanish playwright, screenwriter, film director, novelist and poet. He settled in France in 1955, he describes himself as “desterrado,” or “half-expatriate, half-exiled.”
Arrabal has directed seven full-length feature films; he has published over 100 plays, 14 novels, 800 poetry collections, chapbooks, and artist’s books; several essays, and his notorious “Letter to General Franco” during the dictator’s lifetime. His complete plays have been published in a number of languages, in a two-volume edition totaling over two thousand pages. The New York Times theatre critic Mel Gussow has called Arrabal the last survivor among the “three avatars of modernism.”
In 1962 Arrabal co-founded the Panic Movement with Alejandro Jodorowsky and Roland Topor, inspired by the god Pan, and was elected Transcendent Satrap of the Collège de Pataphysique in 1990. Forty other Transcendent Satraps have been elected over the past half-century, including Marcel Duchamp, Eugène Ionesco, Man Ray, Boris Vian, Dario Fo, Umberto Eco and Jean Baudrillard.
A friend of Andy Warhol and Tristan Tzara, Arrabal spent three years as a member of André Breton’s surrealist group.
‘’Arrabal’s theatre is a wild, brutal, cacophonous, and joyously provocative world. It is a dramatic carnival in which the carcass of our “advanced” civilizations is barbecued over the spits of a permanent revolution. He is the artistic heir of Kafka’s lucidity and Jarry’s humor; in his violence, Arrabal is related to Sade and Artaud. Yet he is doubtless the only writer to have pushed derision as far as he did. Deeply political and merrily playful, both revolutionary and bohemian, his work is the syndrome of our century of barbed wire and Gulags, a manner of finding a reprieve.’’
The Dictionary of Literatures in the French Language (Dictionnaire des littératures de langue française; Editions Bordas.)
Contents [hide]
1 Childhood (1932-1946)
2 Youth (1946-1956)
3 Prizes
4 Films
5 Short films
6 Operas
7 Novels
8 Artist’s books
9 Poetry
10 Plays
11 Painting
12 Essays and Nonfiction
13 Chess
14 References
15 External links
[edit] Childhood (1932-1946)
Fernando Arrabal (Terán is his second family name) is son of the painter Fernando Arrabal Ruiz and Carmen Terán González. On July 17, 1936, when insurrections within the military were staged against the constitutional government of the five-year-old Second Spanish Republic, launching the Spanish Civil War, Fernando Arrabal’s father remained faithful to the Republic. As a result, he was sentenced to death for mutiny. His sentence was later commuted to thirty years’ imprisonment. Fernando Arrabal Senior was transferred between prisons, from Santi Espiritu in Melilla to Monte Hacho in Ceuta, where he attempted suicide, as well as Ciudad Rodrigo and Burgos. Finally, on December 4, 1941, he was sent to the Burgos Hospital, on the pretext of being mentally ill. Later research has implied that he feigned psychological illness in order to be transferred to a lower security prison. On December 29, 1941, Fernando Arrabal Senior escaped from the hospital in his pyjamas, despite three feet of snow covering the countryside. He was never seen again, despite extensive researches carried out years later.
His son Fernando Arrabal has written: “Without trying to compare what is incomparable, when I confront these twilight episodes (and quite often without any logical connection), I often think of that scapegoat, my father. The day on which the Uncivil War began, he was locked up by his “compassionate companions” in the flag room of the Melilla military barracks. He was meant to think carefully, since he risked a death sentence for mutiny if he did not join them in their insurrection (alzamiento). After an hour, Lieutenant Fernando Arrabal summoned his ex-comrades – already! – to inform them that he had pondered long enough. Today, because of t.i. precedent, must I serve as witness, example, or symbol, as he did, of the most fundamental occurrences? I, who am a mere exile. If I am taken away from my beloved numerics, everything around me leads to over-the-counter confusion and disorder. I have no wish to be a scapegoat like my father, I only ask to die while still living, whenever Pan so wishes.”
Meanwhile, in 1936, Arrabal’s mother returned to Ciudad Rodrigo with little Fernando, and soon found a job at Burgos, then the capitol of the Nationalists and headquarters of General Franco’s government. In 1937 Fernando was enrolled in a local Catholic school until 1940, when after the end of the Civil War, his mother moved again, to Madrid.
In 1941, Fernando Arrabal was awarded the national prize for gifted children. He continued his studies at Las Escuelas Pías de San Antón, a church school whose distinguished pupils over the years also included Victor Hugo and Jacinto Benavente y Martínez. Later Arrabal also studied at another distinguished Madrid establishment, Colegio Padres Escolapios De Getafe. An avid reader, young Arrabal was also eager to experience life.
[edit] Youth (1946-1956)
In 1947, when his mother ordered him to attend preparatory classes for entrance to the Academia General Militar, Arrabal reacted by playing hooky. As a result, in 1949 he was sent to Tolosa (Guipuzcoa) where he studied business at the Escuela Teórico-Práctica de la Industria y el Comercio del Papel. By 1950, he began to write several plays which have remained unpublished.
In 1951 began work in the paper industry at la Papelera Española. He moved to Valencia where he passed his bachillerato, the first non-compulsory educational option in Spain for those wishing to go on to university. He later moved to Madrid, where he began legal studies. During these years he frequented the venerable cultural institution Ateneo de Madrid as well as poets from the Postismo school, while polishing his early play “Picnic” (then titled “The Soldiers”) and wrote “El triciclo” ( at first titled “Men With a Tricycle.”).
In 1954 he hitchhiked to Paris in order to attend a performance of Brecht’s “Mutter Courage und ihre Kinder” given by the touring Berliner Ensemble. in Madrid later that year he would meet Luce Moreau, who became his wife. In 1955 he was awarded a three months’ scholarship to study in Paris, during which time he lived at the Colegio de España at the Cité Universitaire. At this time he suffered a serious relapse of tuberculosis. He always considered this ailment as a “lucky mishap” which allowed him to move permanently to his “veritable homeland, that of Kundera and Vives, Saint Ignatius of Loyola and Picasso: exile.”
[edit] Prizes
Although he is one of the most controversial writers of his time, Arrabal’s work has been recognized throughout the world, with honors including the Grand Prize for Theatre of the Académie Française, the Premio Mariano de Cavia for journalism, the Nabokov Prize for novel writing, the Espasa Prize for Essay Writing, the World Theater Prize, etc. In 2001, he was runner-up for the Premio Cervantes, nominated by Camilo José Cela and José Hierro. He was reportedly a finalist for the Nobel Prize in 2005, a prize which several institutions and personalities solicited for him. On July 14, 2005, he was named to France’s Légion d’honneur. In 2007 he was awarded a doctorate of letters Honoris Causa by the Aristotle University of Thessaloniki, Greece. Among his other honors include:
2008
“Hijo adoptivo de Ciudad Rodrigo” (España).
“Ciudadano de honor” Erlanger (Alemania)
“Fronteira do Pensamento” con Bob Wilson, Win Wenders, Philip Glass y Bernard Henri Levy. Porto Alegre (Brasil).
2007
Prix Spinoza (Festival Teranova)
Doctor Honoris Causa. Thessalonique (Grèce)
Max de Honor, Teatro (Espagne)
Prix Pasolini, cinéma (París)
2006
Gran Prix d’Interprétation (Festival de Quend, film : « Avida »)
Citoyen d’honneur de Spa (Belgique).
Clés de la ville de Fontenay (France)
2005:
Arrabal was decorated with the French Legion of Honor on July 14, 2005.
Checa Association of Film Directors Prize. René Char Gold Medal, Avignon Festival.
2004
First Panic Award, International Book Fair (Brussels)
Francisco de Vitoria Prize (Puerto Rico)
Wittgenstein Prize (University of Murcia)
2003
National Literary Award (Spain)
Gold Medal of San Fando (Buenos Aires)
2002: Gold Medal of the City of Avignon
National Theatre Award 2001 (Spain)
2000: National Literary Prize (Spain)
1999: Alessandro Manzoni Poetry Prize (Italy)
1998: Prize of the Society of Authors (France)
1995: Officer of Arts and Letters (France)
1993: Theatre Prize of the Académie Française
Since 1990, Arrabal has held the honorary title of “Transcendent Satrape” in the College of ’Pataphysics (Collège de ’Pataphysique). This group, founded in 1948 in homage to the French author Alfred Jarry (1873-1907) has named previous Transcendent Satrapes (“transcendents satrapes”) such as Camilo José Cela, René Clair, Jean Dubuffet, Marcel Duchamp, Max Ernst, M. C. Escher, Eugène Ionesco, Michel Leiris, Man Ray, The Marx Brothers, Joan Miró, Jacques Prévert, Raymond Queneau, and Boris Vian. After Arrabal received this honor, other Transcendent Satrapes have been named, including Roland Topor, Umberto Eco, and Dario Fo.
1986: Fine Arts Gold Medal of the Ministry of Culture (Spain)
1983: Chevalier of Arts and Letters (France)
In 1982 Arrabal received the Nadal Prize, for “La torre herida por el rayo”
1976: Obie Award for Theater (New York)
1965 Lugné-Poë Theatre Prize (France).
1959: Ford Foundation Award with Italo Calvino, Hugo Claus, Charles Tomlinson, Günter Grass and Robert Pinget (New York).
[edit] Films
1970 Viva la muerte; A co-production of Isabel-Films (Paris) and S.A.T.P.E.C. (Tunis), starring Nuria Espert, Ivan Henriques, and Anouk Ferjac.
1972 J’irai comme un cheval fou, (I Will Walk Like A Crazy Horse); produced by the Société Générale de Production – Babylone Films, starring Emmanuelle Riva, Hachemi Marzouk, and Clark Shannon.
1975 L’arbre de Guernica, (The Guernica Tree); produced by C.V.C. Communication, Federico Mueller, and Harry N. Blum; starring Maria Angela Melato and Ron Faber.
1980 L’odyssée de la Pacific (Pacific Odyssey), produced by Babylone Films, starring Mickey Rooney and Monique Leclerc.
1981 Le cimetière des voitures (The Automobile Graveyard), a co-production of Antenne 2 and Babylone Films, starring Alain Bashung and Juliette Berto.
1992 Adieu, Babylone! (Farewell, Babylon!) a production of Antenne 2-Cinecim, starring Lélia Fischer and Spike Lee.
1998 Jorge Luis Borges : Una vida de poesía, (Borges, a Life in Poetry) a production of Alphaville/Spirali (Italy), starring Lélia Fischer and Alessandro Atti.
In 2005 a 3-DVD box set of Arrabal’s most renowned films was released by Cult Epics including Viva La Muerte, I Will Walk Like A Crazy Horse, and The Guernica Tree. Fernando Arrabal (who has been awarded the Premio Pier Paolo Pasolini for his contributions to cinema) has written and directed seven feature-length films (released on DVD by Cult Epics and Wanda Films).
Several of Fernando Arrabal’s plays have been adapted for the screen, including Le Grand Cérémonial (directed by Pierre-Alain Jolivet); El triciclo (directed by Luis Argueta); El ladrón de sueños (directed by Arroyo), Pique-nique (directed by Louis Sénéchal), Guernica (directed by Peter Lilienthal), Fando et Lis (directed by Alejandro Jodorowsky), etc.
“‘Viva la muerte’ is an absolute masterpiece, one of the most astonishing I have seen in my lifetime” (André Pieyre de Mandiargues); “Arrabal is ferociously original” (John Parrack, “Rolling Stone”); “An audacious, paroxistic, and artistically successful work” (Amos Vogel, “Village Voice”); “I prefer Arrabal to Fellini or Ingmar Bergman… he is to cinema what Rimbaud is to poetry.” (Raymond-Léopold Bruckberger, “Le Monde”).
[edit] Short films
1978 Sang et or (Blood and Gold), an Antenne 2 production, starring Edgar Rock and Joshua Watsky.
1990 Échecs et Mythe (Chess and Myth), an Antenne 2 production, starring Joël Lautier, Roland Topor, Julie Delpy, and Gabriel Matzneff.
1991 New York. New York!, an Antenne 2 production, starring Tom O’Horgan, Melvin Van Peebles, and Tom Bishop.
[edit] Operas
On February 13, 2009 Arrabal’s opera “Faustbal,” to music by Leonardo Balada will have its world premiere at the Teatro Real de Madrid, staged by the Comediants of Barcelona. Arrabal explains: “Faustbal is a woman who, in the third millennium, is the reincarnation of Alfred Jarry’s Doctor Faustroll, a new doctor Faust who asks God and Lucifer for words and prayers so that love and charity might be unified. Nothing can satisfy the hurricane of her scientific curiosity, nor calm the storms of her desires. A genius, very beautiful, and enriched by her transports and transfigurations, she vows a torrid love for her Amazon. She leaps between galaxies while the war to end all civilization rages, and moves through space at supersonic speed. Confronting her, Margarito, supreme leader of the armed forces, dons the armor of brutal, electronic repression. He is madly in love with Faustbal under the sky’s cupola. He tries to possess her through the torrent of his tower, employing the services of Mephistopheles himself. Jesús López Cobos, music director of the Teatro Real de Madrid, will conduct the world premiere, which will be sung by sopranos Ana Ibarra and María Rodríguez. The mezzo-soprano Cecilia Diaz will sing the role of the Amazon, while tenors Gerhard Siegel and Eduardo Santamaría will be the two Margaritos, bass Stefano Palatchi will perform the role of God, and baritones Tomas Tomasson and Lauri Vasar will be Mephistopheles.
Four other operas with librettos by Arrabal have been staged, and the author describes them as “always having been as complex, yet suffering from as few complexes, as did Faustroll.” They are as follows:
Apokaliptica, with music by Milo Kelemen.
L’opéra de la Bastille, with music by Marcel Landowski.
Picknick im Felde, with music by Constantinos Stylianou
Guernica, with music by Ostfiend Busing.
In October 1985, Arrabal made his debut as an opera stage director at the Opéra Royal de Belgique, where he directed Falla’s “La vida breve” and Granados’s “Goyescas.” “Of course,” Arrabal comments, “under my direction the onstage chorus was nude, or to be more precise, panically covered with clay.”
In 1994 Chamber Made Opera produced the opera ‘The Two Executioners’. Libretto by Douglas Horton and Music by David Chesworth. It ran for two seasons in Melbourne Australia 1994 and 1996 at the Matlhouse Theatre. “Easily the most impressive and memorable piece of music theatre in 1994…” The Independent Monthly. Australia.
[edit] Novels
Baal Babylone (1959) (Baal Babylon, ed. Grove Press, New York, 1960; ed. Luchterhand, Berlin, 1960; ed. Lerici, Milan, 1960; Ed. De Bezige Bij, Amsterdam, 1972).
L’enterrement de la sardine, ed. Julliard, 1961 (The Burial of the Sardine, ed. Calder and Boyars, London, 1966; El entierro de la sardina, Barcelona, Destino, 1984).
Fêtes et rites de la confusion, ed. Alfaguara, Madrid, Barcelona, 1966. (Riten und Feste der Konfusion, ed. Joseph Melzer, Stuttgart, 1969).
La Tour prends garde, ed. Grasset, Paris 1983. (La torre herida por el rayo, Barcelona, Destino, 1983; Destino libro, 1984; Círculo de Lectores, 1984; A Torre ferida pelo Raio, ed. Inquirito, Lisboa, 1982; Hohe Türme trifft der Blitz, ed. Kiepenheuer & Witsch, Colonia, 1986; The Tower Struck by Lightning, ed. Viking, New York, 1988).
La Reverdie, ed. Christian Bourgois, Paris, 1985.
La vierge rouge, ed. Acropole, Paris, 1986 (La virgen roja, Barcelona, Seix Barral, 1987; A Virgen Vermelha, ed. Dom Quixote, Lisboa, 1987; A Virgen Vermelha, ed. Nova Frontera, Botafogo, 1988; Die rote Jungfrau, ed. Steidl, Göttingen, 1990; The Red Virgin, Penguin Books, New York, London, 1993).
La fille de King-Kong ed. Acropole, Paris, 1988 (La hija de King Kong, Barcelona, Seix Barral, 1988;
L’ extravagante croisade d’un castrat amoureux, ed. Ramsay, Paris, 1989 (La extravagante cruzada de un castrado enamorado, Barcelona, Seix Barral, 1990).
La tueuse du jardin d’hiver, ed. Écriture, Paris, 1994
Le funambule de Dieu, ed. Écriture, Paris, 1998
Porté disparu, ed. Plon, Paris, 2000
Champagne pour tous, ed. Stock, Paris, 2002.
Como un paraíso de locos, 2008
[edit] Artist’s books
Arrabal has created over seven hundred artists’ books with Salvador Dalí, René Magritte, Roland Topor, Julius Baltazar, Antonio Saura, Olivier O. Olivier, Maxime Godard, Jean Cortot, Camacho, Ralph Gibson, Enrico Baj, Gustavo Charif, Milan Kundera, Michel Houellebecq and many others:
’’1975 L’odeur de Sainteté, (Ed. Yves Rivière, Paris). With Antonio Saura. 2 copies.
’’1980 Cinq sonnets, cincq eaux-fortes, (Ed. André Biren, Paris). With Balthazar. 80 copies.
’’1991 Sous le flux libertin, (Ed. Robert et Lydie Dutrou, Paris). With Jean Cortot.
’’2004 Triptyque, (Ed. Menú, Cuenca). With Catherine Millet and Michel Houellebecq. 36 copies.
2008 Clitoris, poem with 56 translations (including the Czech version by Milan Kundera).
[edit] Poetry
His books include:
1963: La pierre de la folie, (Ed. Julliard, Paris).
1965: Cent sonnets, (Ed. El Ultimo Parnaso, Saragossa).
1985: Humbles paradis, (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1993: Liberté couleur de femme ou Adieu Babylone, Poèmes cinématographiques, (Ed. Rougerie, Mortemart).
Arrabalesques – Lettres à Julius Baltazar, (Ed. Rougerie, Mortemart).
1997: Diez poemas pánicos y un cuento, (Ed. Caja Sur y Rute, Córdoba).
“La Pierre de la folie” (ed. Julliard, Paris, 1963) and “Humbles paradis” (ed. Christian Bourgois, 1985).
[edit] Plays
Arrabal has published over one hundred plays in nineteen volumes, performed around the world. His plays include, with selected translations noted:
1952
Le toit (unpublished).
Le Char de foin (unpublished).
La blessure incurable (unpublished).
1958
Oraison (Ed. Julliard, Paris) (Plays, Vol. 1. (Orison, etc. Trad. de Barbara Wright, London, Calder and Boyars, 1962); (Orazione, etc., ed. Lerici, Milan, 1962).
Les deux bourreaux (Ed. Julliard, Paris) (The two executioners, tr. Richard Howard, New York, Grove Press, 1960); (Plays, Vol. 1. The Two Executioners, etc., tr. Barbara Wright, London, Calder and Boyars,1962); (I due Carnefici, etc., ed. Lerici, Milan, 1962).
Fando et Lis (Ed. Julliard, Paris) (Plays, Vol. 1. (Fando and Lis, etc.) tr. Barbara Wright, London, Calder and Boyars,1962
Le cimetière des voitures (Ed. Julliard, Paris) (The Automobile Graveyard, tr. de Richard Howard, N. Y. Grove Press, 1960) (Plays, Vol. 1. The Car Cemetery, etc.). tr. Barbara Wright, London, Calder and Boyars,1962); (Automobil Kirkegaarden, Ed. Arena, Copenhagen, 1964).
1961
Guernica (Ed. Julliard, Paris); (Plays, Vol 2. (Guernica, etc., tr. Barbara Wright. London, Calder and Boyars, 1967).
Le labyrinthe (Ed. Julliard, Paris); (Plays, Vol 2. The Labyrinth, etc., tr. Barbara Wright. London, Calder and Boyars, 1967).
Le tricycle (Ed. Julliard, Paris); (Plays, Vol 2., The Tricycle, etc. tr. Barbara Wright. London, Calder and Boyars, 1967); (The Tricycle. Tr. David Herzberger, Modern International Drama, 9.2., 1976, 65-91).
Pique-nique en campagne (Ed. Julliard, Paris). (Picnic on the Battlefield, tr. James Hewitt, Evergreen Review 4.15, 1960, 76-90); (Pic-nic, etc. ed. Lerici, Milan, 1962); (Plays, Vol 2., Picnic on the Battlefield, etc., tr. Barbara Wright. London, Calder and Boyars, 1967).
La bicyclette du condamné (Ed. Julliard, Paris); (Plays, Vol 2.,The Condemned Man’s Bicycle, etc., tr. Barbara Wright. London, Calder and Boyars, 1967).
1965
Le grand cérémonial (Ed. Christian Bourgois, Paris); (Plays, Vol. 3, The Grand Ceremonial, etc., tr. Jean Benedetti,. London: Calder and Boyars, 1970).
Cérémonie pour un noir assassiné (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Cérémonie pour une chèvre et un nuage (Ed. Daily Bul).
1966
Le couronnement (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Concert dans un oeuf (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1967
L’architecte et l’empereur d’Assyrie (Ed. Christian Bourgois, Paris); (De Architekt en de Keiser van Assyrië, ed. Uitgeverij de Bezige Bij, Amsterdam, 1969); (Plays, Vol. 3, The Architect and the Emperor of Assyria, tr. Jean Benedetti, London, Calder and Boyars, 1970); (The Architect and the Emperor of Assyria, tr. Everard d’Harnoncourt and Adele Shank. New York: Grove Press, 1969); (Der Architekt und der Kaiser von Assyrien, ed. Kiepenheuer & Witsch, Berlin, 1971); (O Arquitecto e o Imperador da Assiria, ed. Desta, Sao-Paulo, 1976).
Les amours impossibles (Ed. Christian Bourgois, Paris); (Impossible Lovers, etc., tr. Bettina Knapp, The Drama Review 13, 1968, 71-86).
Les quatre cubes (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La communion solennelle (Ed. Christian Bourgois, Paris); (First Communion, tr. Michel Benedikt, Modern Spanish Theatre, pp. 309–317. New York: E. P. Dutton, 1968); (Solemn Communion, etc., tr. Bettina Knapp, The Drama Review 13, 1968, 71-86); (Plays, Vol. 3, The Solemn Communion, etc., tr. John Calder. London: Calder and Boyars, 1970).
Streap-tease de la jalousie (Ed. Christian Bourgois, Paris); (Striptease of Jealousy, etc., tr. Bettina Knapp, The Drama Review 13, 1968, 71-86).
La jeunesse illustrée (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Dieu est-il devenu fou ? (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Une tortue nomée Dostoiëwsky
1968
Le jardin des délices (Ed. Christian Bourgois, Paris); (Garden of Delights, tr. Helen Gary Bishop and Tom Bishop, New York, Grove Press, 1974).
Bestialité érotique (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Une tortue nommée Dostoïevski (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Théâtre choisi (4 volumes en japonais) (Ed. Shichosha, Tokyo).
1969
…Et ils passèrent des menottes aux fleurs (Ed. Christian Bourgois, Paris); (And They Put Handcuffs on the Flowers, tr. Charles Marowitz, New York, Grove Press, 1973).
L’aurore rouge et noire (Groupuscule de mon coeur; Tous les parfums d’Arabie; Sous les pavés la plage; Les fillettes) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Le lai de Barrabas (Le couronnement), (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1970
Happening at the Théâtre Plaisance in Paris in February (Grand-Guignol).
1972
Ars Amandi (opéra “Panique”) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Dieu tenté par les mathématiques (opéra “Panique”), (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Le ciel et la merde (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La grande revue du XXe siècle (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1975
Jeunes barbares d’aujourd’hui (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1976
La guerre de mille ans (Bella Ciao) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Sur le fil ou la ballade du train fantôme (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1978
La tour de Babel (Oyez Patria mi affliccion) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La marche royale (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Une orange sur le mont de Vénus (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La gloire en images (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Vole-moi un petit milliard, (Théâtre Bouffe) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Le pastaga des loufs ou Ouverture Orang-outan, (Théâtre Bouffe) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Punk et punk et colégram (Théâtre Bouffe) (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1979
Inquisición (Ed. Don Quijote, Granada).
1980
Mon doux royaume saccagé (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Le roi de Sodome (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Le ciel et la merde II (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1982
L’extravagante réussite de Jésus-Christ, Karl Marx et William Shakespeare (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Lève-toi et rêve (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1983
Le cheval-jument ou hommage à John Kennedy T.
1984
Les délices de la chair (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La ville dont le prince était une princesse (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1985
Bréviaire d’amour d’un haltérophile (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Apokalyptica (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La charge des centaures (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1988
Les “cucarachas” de Yale (Ed. Christian Bourgois, Paris).
Une pucelle pour un gorille (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La madonne rouge (Ed. Christian Bourgois, Paris).
La traversée de l’Empire (Ed. Christian Bourgois, Paris).
1989
L’extravagante croisade d’un révolutionnaire obese (Ed. Phi, Luxembourg).
1990
La nuit est aussi un soleil (Ed. Actes Sud).
Roues d’infortune (Ed. Actes Sud).
L’opéra de la Bastille (opéra écrit pour le bicentenaire de la Révolution française).
1992
Oeuvres Tome I, (théâtre, poésie, roman), (Ed. Spirali-Vel, Milan).
1994
Lully, (Ed. Actes Sud).
Entends la nuit douce qui marche, (Ed. Actes Sud).
Le fou rire des liliputiens, (Ed. Actes Sud).
1996
Comme un lis entre les épines, (Ed. Actes Sud).
1997
Théâtre complet, (7 volumes en langue coréenne), (Ed. Coréenne, Séoul).
1999
Lettre d’amour, (Ed. Actes Sud).
Comme un supplice chinois, (Ed. Actes Sud).
Théâtre complet, (2 volumes en langue espagnole), (Ed. Espasa, Madrid).
1997 and 2009.
By many estimates, Arrabal is probably the most performed living dramatic author worldwide. For a list of performances, see Arrabal’s official website.
[edit] Painting
Fernando Arrabal has often described himself as a “frustrated painter.” He has produced around fifty canvases, a hundred or so drawings and collages, which have been exhibited in museums such as the Paris Art Center, Musée de Bayeux and the The Villa San Carlo Borromeo Art Museum, Milano.
Is approach to painting consists of close collaboration with artists who produce large-format oils based on detailed sketches which he provides.
In 1962, his first such painting was chosen for reproduction in the noted art publication, “La Brèche: Action Surréaliste Revue” by its founding editor, André Breton.
Currently Fernando Arrabal is collaborating with the sculptor/video artist Christèle Jacob, with whom he has created a dozen videos and photomontage series, including “Les artilleurs des échecs et de la littérature” (The artillery corps of chess and literature), inspired by an artwork by Henri Rousseau (1909), and au “Rendez-vous du Corps des satrapes” (Meeting of the Satrap Association), based on a work by Max Ernst (1922).
[edit] Essays and Nonfiction
Carta al General Franco, bilingual Spanish-French ed., Ch. Bourgois, col. 10-18, París, 1972; ed. Anonyme Anarchiste Pop., París, 1971; Ed. Granica, Buenos Aires, 1973; Ed. Babilonia, Noce, 1976; Ed. Actuales, Barcelona, 1978
Le Panique, ed. Union Générale d’Edition, Paris, 1973
Sur Fischer: Initiation aux échecs, ed. du Rocher, Monaco, 1974; revised edition “Fischer, le roi maudit,” Ed. Phi, Luxembourg, 1988.
Carta a los militantes comunistas españoles (Sueño y mentira del eurocomunismo), bilingual Spanish-French ed., Ch. Bourgois, París, 1978; Ed. Actuales, Barcelona, 1978; Ed. Acción directa, 1980.
Les échecs féeriques et libertaires: (articles from l’Express), Ed. du Rocher, Monaco, 1980.
Carta a los comunistas españoles y otras cartas (Letters to Franco, to the King, etc.), Murcia, Ed. Godoy, 1981.
Carta a Fidel Castro, Madrid, Playor, 1983; ed. Diana, Mexico, 1984; ed. Europa, América, Portugal, 1984.
Echecs et mythe, ed. Payot, París, 1984; (Mitos em Xeque, ed. Globo, Río de Janeiro, 1988).
Introducción a Feliciano de Silva, Ed. Cátedra, col. Letras Hispánicas, 1986
El Greco, (ed. Kiepenheuer & Witsch, Steidl, 1991); (El Greco, ed. Destino, Barcelona, 1991); (El Greco, ed. Calder and Boyar, London; Grove Press-Viking, New York, 1991); (El Greco, ed. Spirali, Milan, 1991; (El Greco: Le frénétique du spasme, ed. Flohic, Paris, 1991).
Goya / Dalí, ed. Spirali-Vel, Milan; Studio di Val Cervo, Rome, 1992.
Fêtes et défaites sur l’échiquier, ed. l’Archipel, Paris, 1992.
Cartas a Baltazar, versión de F. Torres Monreal, 1993.
Genios y figuras, preface by A. Berenguer, Espasa Calpe, 1993.
Las manazas del Samaritano. Conversaciones con Ionesco, rev. La Vuelta, nº 210, mayo, 1994.
La dudosa luz del día, tr. into Spanish from the original French with notes by F. Torres Monreal, Espasa Calpe, 1994.
Carta al Rey de España, (Ed. Espasa Calpe, Madrid), 1995
Un esclave nommé Cervantès, ed Plon, Paris, 1996; (Un esclavo llamado Cervantes, ed. Espasa Calpe, Madrid, 1996).
Diccionario pánico, Ed. Escritos, Bruxelles, 1998
Lettre à Staline, Flammarion, Paris, 2004.
Houellebecq!, éditions Le cherche midi, Paris, 2005.
”El Pánico. Manifiesto para el tercer milenio (2007)
” Diccionario pánico (2008)
”Universos arrabalescos (2009)
” Defensa de Kundera (2009)
[edit] Chess
Arrabal has a strong interest in chess and has attended many chess tournaments. He has close relations to American Grandmaster Gata Kamsky and has advocated for Kamsky in his chess blog during Kamsky’s negotiations with FIDE (the World Chess Federation) over a match in the World Chess Championship cycle.[1]
For over thirty years, Fernando Arrabal has written a column on chess for the French weekly L’Express.
Echecs et mythes
Fêtes et défaites sur l’échiquier
Les échecs féériques et libertaires
Bobby Fischer: el rey maldito
Aug
11
August 11, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Wolfgang Vögele
Karlsruhe
Evangelische Christuskirche
Sprache: deutsch
Reihe: Kleine Kunstführer / Kirchen u. Klöster
Bandzählung: 2754
Auflage: 1
Erscheinungstermin: 29.07.2010
Farbabbildungen: 19 Illustrationen
S/W-Abbildungen: 1 Illustrationen
sonst. Abbildungen: 1 Grundriss
Einbandart: geheftet
Seitenzahl: 32
Format: 12 x 17 cm
Gewicht: 44 g
Lieferbarkeit: Lieferbar
ISBN : 978-3-7954-6853-8
3,00 EUR
[zurück]
Schnell und Steiner
Kulturpreis
Kunst und Ethos
Neuerscheinungen
Bücher
Großes Lexikon der Bestattungs- und Friedhofskultur
Wörterbuch zur Sepulkralkultur Bd. 3 Praktisch-aktueller Teil: Von Abfallbeseitigung bis Zwei-Felder-Wirtschaft
Schlösser Parz
Sigmund von Polheim und der ersäufte Papst
Die Pfalz Wimpfen
Raue Schönheit
Eifel und Ardennen im Blick der Künstler
Journal für Kunstgeschichte – Jahrgang 2010 Heft 2
Heft 2 von 2010
Glas in Byzanz – Produktion, Verwendung, Analysen
ein faszinierender Einblick in die welt der Glasherstellung
Die Graphische Sammlung Stift Göttweig
Geschichte und Meisterwerke
Aug
11
Stefan Lupascu
August 11, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Naștere – 11 august 1900
București
Deces – 7 octombrie 1988
Paris
Profesiune – filosof
Naționalitate – română și franceză
Perioadă activă
ca scriitor – interbelică, postbelică
Genuri – filosof
Operă/e de debut – Experiența microfizică și gândirea umană
Influențe – Aristotel, Henri Bergson, G.W.F. Hegel, Georg Cantor, Niels Bohr, Werner Heisenberg, Albert Einstein
A influențat pe – Gaston Bachelard, Basarab Nicolescu, Jean-Jacques Wunenburger, Alain Bosquet
Ștefan Lupașcu, (fr. Stéphane Lupasco, n. 11 august 1900, București, d. 7 octombrie 1988, Paris) este un filosof român de limbă franceză.
Viața și cariera
Se naște la 11 august 1900 în București. Provine dintr-o familie de boieri moldoveni, tatăl său fiind politician și avocat.
În 1916 ajunge în Franța, unde va trăi până la sfârșitul zilelor sale. Studiază la Lycée Buffon, Paris. În 1920 își susține bacalaureatul.
Între anii 1924-1927, studiază filosofia, biologia și fizica (cu Louis de Broglie) la Sorbona, unde se și licențiază în 1928. În 1926 publică la Paris primul și singurul său volum de poezii – Dehors….
Se căsătorește, la Paris, cu Georgette Ghica, în 1929.
În 1935 publică prima sa opera filosofică, teza de doctorat intitulată Du devenir logique et de l’affectivité, susținută la Sorbona, sub conducerea lui Abel Rey. Teza este publicată în două volume: Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l’esprit și Essai d’une nouvelle théorie de la connaissance. Publică, în același an, o teză complementară – La physique macroscopique et sa portée philosophique.
Se căsătorește a doua oară, cu Yvonne Bosc (1937).
În 1940 publică în România Experiența microfizică și gândirea umană, la Fundația Regală pentru Literatură și Artă. Cartea este tradusă în ediție franceză sub titlul L’expérience microphysique et la pensée humaine (P.U.F., Paris, 1941).
În 1944, în timpul celui de Al doilea Război Mondial, încearcă, fără succes, să îl scoată pe prietenul său, poetul Benjamin Fondane, din lagărul de concentrare de la Drancy. Poetul este însă deportat la Auschwitz, unde va muri executat în camera de gazare.
După război, în 1946, Ștefan Lupașcu este numit cercetător la C.N.R.S. (Centre national de la Recherche Stientifique), la secțiunea epistemologie.
În 1947 îi apare volumul Logique et contradiction.
În 1951 publică Le principe d’antagonisme et la logique de l’énergie – Prolégomènes à une science de la contradiction. În paginile acestei cărți își enunță pentru prima dată principiul antagonismului, pe bazele căruia fundamentează o logică non-aristotelică (a terțului inclus).
În 1952, candidează, fără success, la Collège de France.
În 1953 primește titlul de Ofițer al Academiei Naționale de Educație.
În 1960 apare Les trois matières, carte prin intermediul căreia Lupașcu se face cunoscut și apreciat pe plan internațional. Începe procesul de traducere a operei sale în diferite limbi (spaniolă, germană, italiană, portugheză, română). Acestei cărți îi urmează: L’énergie et la matière vivante (1962); Science et art abstrait ( 1963); La tragédie de l’énergie (1970); Qu’est-ce qu’une structure ? (1971); Du rêve, de la mathématique et de la mort (1971); L’énergie et la matière psychique (1974).
Opera sa a fost admirată de-a lungul timpului de către diferiți oameni de știință, filosofi, poeți, pictori, teologi, printre care se numără: Bernard d’Espagnat, Basarab Nicolescu,Edgar Morin, Gilbert Durand, Georges Mathieu, Salvador Dali, Michel Camus, Thierry Magnin etc.
În 1976, i se gravează o medalie de către James Guitet (Club Français de la Médaille), pe o față aflându-se efigia lui Ștefan Lupașcu, iar pe cealaltă față formulele fundamentale ale logicii terțului inclus.
Îi apar Psychisme et sociologie (1978) și L’univers psychique (1979).
În 1984 primește premiul Academiei Americane de Arte și Științe.
În 1986 publică ultima sa carte, L’homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle și Basarab Nicolescu.
În 1987 devine membru fondator al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (C.I.R.E.T.).
Moare la 7 octombrie 1988.
Activitatea jurnalistică
În timpul vieții a fost redactor la revista “Revue philosophique”, Paris; membru al comitetului de redacție al revistei Ring des Arts (Cercul de Artă Contemporană, Zürich), apoi membru consiliului de redacție al revistei “3e Millénaire”.
Opera
Lucrări publicate
■Dehors…, poezii (Stock, Paris, 1926)
■Du devenir logique et de l’affectivité, teză de doctorat în 2 volume: vol. I – Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l’esprit, vol. II – Essai d’une nouvelle théorie de la connaissance (Vrin, Paris, 1935)
■La physique macroscopique et sa portée philosophique (Vrin, Paris, 1935)
■Experiența microfizică și gândirea umană (Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1940)
■Logique et contradiction (P.U.F., Paris, 1947)
■Le principe d’antagonisme et la logique de l’énergie – Prolégomènes à une science de la contradiction (Coll. “Actualités scientifiques et industrielles” , n° 1133, Paris, 1951)
■Les trois matières (Julliard, Paris, 1960)
■L’énergie et la matière vivante (Julliard, Paris, 1962)
■Science et art abstrait (Julliard, Paris, 1963)
■La tragédie de l’énergie (Casterman, Paris, 1970)
■Qu’est-ce qu’une structure ? (Christian Bourgois, Paris, 1971)
■Du rêve, de la mathématique et de la mort (Christian Bourgois, Paris, 1971)
■L’énergie et la matière psychique (Julliard, Paris, 1974)
■Psychisme et sociologie (Casterman, Paris, 1978)
■L’univers psychique (Paris, Denoël-Gonthier, Coll. “Médiations”, 1979)
■La topologie énergétique (în Pensées hors du Rond, La Liberté de l’esprit. 12: 13-30. Paris, Hachette, 1986)
■L’homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle și Basarab Nicolescu (Le Rocher, Coll. “L’esprit et la matière”, Paris, 1986)
Concepția filosofică
Fundamentele științifice ale discursului lupascian sunt: principiul al doilea al termodinamicii, teoria relativității, teorema lui Zermelo, unele aspecte teoretice ale mecanicii cuantice: cuanta de energie a lui Max Planck, descoperirea naturii corpuscular-ondulatorii a luminii (Einstein), principiul de nedeterminare (Werner Heisenberg), principiul complementarității (Niels Bohr), principiul de excluziune (Wolfgang Pauli), descoperirea spinului particulelor – J. Uhlenbeck și S. Goudsmidt, descoperirea pozitronului (Paul Dirac) ș.a. Aceste descoperiri sunt grăitoare din punctul de vedere al substanțialității discursului lupascian, deoarece ele înfățișează multitudinea de forme prin care devine vizibil dualismul experienței microfizice, pe baza căruia se valorifică noua semnificație a conceptului de contradicție[1].
Pe deplin conștient de faptul că, în lumina noilor descoperiri științifice, procesul cunoașterii trebuie refondat din punct de vedere logic și epistemologic, Lupașcu lansează ipoteza unei validări și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. Iar acest lucru nu îl putea realiza decât dacă își asuma riscul de-a relaxa fundamentarea filosofică absolutistă a logicii aristotelice. În acest sens, edificiul teoretic lupascian poate fi considerat ca un răspuns la următoarea întrebare: “ce se va întâmpla dacă se neagă caracterul absolut al principiului non-contradicției, dacă se introduce contradicția, o contradicție ireductibilă în structura, funcțiile și operațiile înseși ale logicii?”[2].
În viziunea tradițională, contradicția semnala o situație anormală în cadrul unei teorii, anomalie asociată cu un impediment în aflarea legilor exacte ale naturii și care, în consecință, trebuia numaidecât să fie înlăturat. Lupașcu se distinge net de această atitudine, valorizând contradicția, din punct de vedere logic și epistemologic, ca pe un dat intrinsec oricărei achizitii științifice și ca pe un factor propulsor în progresul cunoașterii. În limitele acestor considerații, logica revendicată de Lupașcu este definită ca: “știința primă a dinamismelor contradictorii din orice experiență” [3], ceea ce implică urmări notabile în problema cunoașterii. Logica cunoașterii sau experiența științifică se constituie în urma unor observații capitale:
i) Operatorul și operatul logice sunt actualizarea și virtualizarea (potențializarea) valorilor logice . Valorile logice sunt văzute prin prisma operației de actualizare care afectează direct “operatul” sau valoarea potențializată.
ii) Subiectul și obiectul sunt produse funcționale ale operației logice . Noțiunile de subiect și obiect nu preced și nu condiționează procesele de actualizare și virtualizare , ci sunt derivate ale lor. Subiectivizarea rezultă din actualizare, în timp ce obiectivizarea rezultă din virtualizare. Ceea ce se subiectivizează actualizându-se, respectiv ceea ce se obiectivizează virtualizându-se sunt identitatea sau afirmația identificatoare ori diversitatea sau negația diversificatoare. Valorile logice au deci, proprietățile constitutive ale actualizării, potențializării, subiectivizării și obiectivizării, subiectul și obiectul dovedindu-se a fi funcții ale operațiilor.
iii) Cunoașterea și necunoașterea, realul și irealul sunt fenomene funcționale ale operației logice. Orice proces de cunoaștere al unui anumit obiect presupune dispariția din conștiința subiectului cunoscător a cunoașterii de sine: “Consacrat în întregime observației cutărui eveniment [...], pe masură ce observația mă acaparează, dispar ca observator”[4] în consecintă, în orice proces cognitiv există un subiect al necunoașterii și un obiect al cunoașterii. Experiența logică se caracterizează astfel prin intermediul a două tipuri de logică: cea subconștientă, activă, a actualizărilor și subiectivizărilor, a subiectelor și cea conștientă, pasivă, a virtualizărilor, a obiectivizărilor sau a obiectelor. În cadrul acestui demers, noțiunea de realitate semnifică obiectivitatea unui dat, iar cea de irealitate exprimă subiectivitatea sa.
Acestea sunt principalele idei care au anticipat metoda gnoseologică și epistemologică edificată de Lupașcu, menită să confirme valabilitatea unei abordări non-identitare și contradictoriale asupra realității. Metoda pe care Lupașcu și-a întemeiat întreaga construcție filosofică constă în formularea unui postulat și a unui principiu pe baza cărora se fundamentează un limbaj axiomatizat, o logică ce nu mai ține cont, cel puțin în aparență, de principiile logicii aristotelice. Logica lui Lupașcu definește natura energiei și comportă trei orientări principale valabile atât în cadrul elementelor cât și în cele ale operațiilor logice. Prin intermediul acestei logici, Lupașcu își revendică dreptul de-a relativiza non-contradicția afirmând că Tertium non datur (excluderea terțului) trebuie să fie înlocuit cu tertium datur (includerea terțului).
Așadar, în Principiul antagonismului și logica energiei, postulatul logicii contradictoriului este enunțat astfel: “Oricărui fenomen, sau element, sau eveniment logic, ca și judecății care îl gândește, propoziției care îl exprimă sau semnului care îl simbolizează: lui e, de exemplu, trebuie să-i fie asociat întotdeauna, structural și funcțional, un antifenomen, sau antielement, sau antieveniment logic, și deci o judecată, o propoziție, un semn contradictoriu: non-e sau ē”[5]. Aceste două elemente, e și ē, au proprietatea de-a se actualiza și potențializa periodic astfel încât actualizarea unuia condiționează indispensabil potențializarea celuilalt. Se înlocuiește astfel principiul de bază al logicii clasice cu postulatul logicii dinamice a contradictoriului.
Dacă p • non-p era expresia unei inconsistențe în logica clasică, Lupașcu nuanțează legile acestei logici prin intermediul conjuncțiilor contradicționale de bază: eA ∙ ēP; ēA ∙ eP; eT ∙ ēT. În această expresie, A semnifică actualizarea, P potențializarea iar T o stare nici actuală, nici potențială – T ≡ ~A~P. Starea a treia justifică faptul că elementele e și ē pentru-a trece din starea de actualizare în cea de potențializare, sau invers, trebuie să se afle cu necesitate într-un stadiu în care nu sunt nici actuale, nici potențiale față de elementele lor contradictorii. Prin urmare, nu există actualizare absolută sau potențializare riguroasă a unui constituent în detrimentul celuilalt. Din postulatul logicii contradictoriului se deduc trei disjuncții, trei dialectici, trei tipuri de silogisme ș.a. care în câmpul logicii operațiilor iau formele următoarelor implicații:
[(⊃A) ⊃A (~⊃P)] ⊃ [(⊃A) ~⊃P (⊃P)]
(⊃A) ⊃ (~⊃P) [(⊃A) ~⊃A (~⊃P)] ⊃ [(⊃A) ⊃T (~⊃P)]
[(⊃A) ⊃T (~⊃P)] ⊃ [(⊃A) ~⊃T (~⊃P)]
[(~⊃A) ⊃A (⊃P)] ⊃ [(~⊃A)] ~⊃P (⊃P)]
(~⊃A) ⊃ (⊃P) [(~⊃A) ~⊃A (⊃P)] ⊃ [(~⊃A) ⊃P (⊃P)]
[(~⊃A)] ⊃T (⊃P)] ⊃ [(~⊃A) ~⊃T (⊃P)]
[(⊃T) ⊃A (~⊃T)] ⊃ [(⊃T) ~⊃P (⊃T)]
(⊃T) ⊃ (~⊃T) [(⊃T) ~⊃A (~⊃T)] ⊃ [(⊃T) ⊃T (~⊃T)]
[(⊃T) ⊃T (~⊃T)] ⊃ [(⊃T) ~⊃T (~⊃T)]
Unde: ⊃ = implicație, ~⊃ = non-implicația sau implicația negativă.
Desfășurarea acestor implicații este în chip necesar transfinită, dovada evidentă a acestui lucru fiind aceea că o implicație, indiferent dacă este afirmativă sau negativă, nu poate fi actualizată riguros, implicând la rândul ei o implicație contradictorie. Cu alte cuvinte, în demersul filosofic al lui Lupașcu, relativismul epistemologic și logico-ontic este garanția succesiunii transfinite a logicului și a realității. Observăm în tabelul deducțiilor că fiecare dintre cele trei implicații se divid în alte trei implicații mai complexe ș.a.m.d. Dintre toate acestea, trei prezintă o importanță deosebită:
[(⊃A) ⊃A (~⊃P)] ⊃ [(⊃A) ~⊃P (⊃P)];
[(~⊃A) ~⊃A (⊃P)] ⊃ [(~⊃A) ⊃P (⊃P)];
[(⊃T) ⊃T (~⊃T)] ⊃ [(⊃T) ~⊃T (~⊃T)].
i) Prima implicație reprezintă o actualizare progresivă a implicației pozitive și o potențializare treptată a implicației negative;
ii) A doua, o actualizare ascendentă a implicației negative și o potențializare direct proporțională a implicației pozitive;
iii) A treia redă nici-actualizarea, nici-potențializarea celor două implicații contradictorii.
Acestea sunt orto-deducțiile, operații definite ca succesiuni convergente de implicații ale implicațiilor fundamentale. Orto-deducția pozitivă sau identificatoare este ansamblul de implicații orientată asimptotic spre polul logic imposibil în care se actualizează infinit implicația pozitivă. Aceasta alcătuiește structura teoriei fizice clasice, a cauzalității acesteia și a experienței matematice corespondente. Orto-deducția negativă sau diversificatoare evidențiază actualizarea implicației negative și potențializarea celei pozitive, este operația inversă care semnalează faptul că excluziunea sau legătura negativă organizează structura logicului conform unei cauzalități a variantului, ori a iraționalului . Această deducție reprezintă osatura logicii vieții, care face continuu recurs la apariția diversității fenomenului vital, biologic. Orto-deducția cuantică este descrisă de al treilea lanț de implicații, aflate în starea T, într-un echilibru simetric care actualizează contradicția. Aceasta are semnificația cauzalității dialectice și sistematice care dă forma unei a treia materii, materia T, un tip de materie-sursă din care se generează celelalte două materii divergente, fizică și biologică. Celelalte șase implicații de implicații reprezintă ceea ce Lupașcu denumește para-deducții . Acestea, spre deosebire de orto-deducții, nu au o orientare spre un anumit pol – al actualizării, potențializării, sau al stării T. Orto-deducțiile nu se pot lipsi de para-deducții și invers, și unele și celelalte sunt articulațiile logicii contradictoriului.
Pe baza acestor considerații, Lupașcu ne propune distingerea a trei tipuri de spațio-temporalitate: unul orientat spre actualizarea identității și potențializarea diversității, altul invers, în care se actualizează diversitatea și se potențializează identitatea și unul contradictorial, denumit și spațiul T sau spațiul cuantic. Spațiul și timpul nu sunt deci, nici realități independente și absolute, nici intuiții a priori ale sensibilității, precum a susținut Immanuel Kant, ci “creații continue ale fecundității deductive a contradictoriului sau a energiei”[6].
Principiul antagonismului și logica implicată de acesta, ca și exprimările și formalizările echivalente ale principiului și, nu în ultimul rând, consecințele constituirii logicii contradictoriului au valoare de prolegomene la un discurs care aduce cu sine o noutate și mai radicală: trionticitatea .
Miezul tare al discursului lupascian constă, așadar, în ideea de trionticitate, consolidată pe baza delimitărilor anterioare. Teza conform căreia realitatea este structurată pe trei niveluri de materialitate a fost publicată în 1960, în eseul Cele trei materii, operă de maturitate filosofică care a impresionat foarte mulți gânditori ai vremii, unul dintre ei considerându-l: “Discursul asupra metodei din timpurile noastre”[7].
Pentru-a demara proiectul unei viziuni triontice asupra lumii, Lupașcu pornește de la câteva premise fundamentale: materia este forma “unei sistematizări energetice dotată cu o anumită rezistență”[8], prin urmare orice obiect al cunoașterii ni se prezintă ca un sistem sau ansamblu de evenimente energetice, orice sistem fiind rezultatul echilibrării variate dintre forțele antagoniste constituente. Legea sine qua non a oricărei sistematizări este deci aceea că aceasta nu poate fi posibilă fără luarea în calcul a conflictului său inerent, tocmai de aceea principiul esențial al logicii energiei se numește principiul antagonismului. În acest registru conceptual, Lupașcu reacționează idiosincrasic la orice tip de monism: nu este posibilă existența vreunui sistem experimental simplu sau primar care să limiteze definitiv întreaga realitate, orice sistem este un sistem de sisteme care, la rândul lui, nu poate exista altfel decât în câmpul de manifestare al unor relații de antagonism. Complexitatea acestor relații formatoare este direct proporțională cu complexitatea sistemelor de sisteme luate în calcul. Examinarea acestor sisteme complexe, înfățișează “trei orientări privilegiate” ale sistematizării energetice care organizează materia în trei tipuri de structuri. Sunt deci posibile: un sistem sau un sistem de sisteme cu antagonism simetric, al stării T și alte două sisteme aflate în echilibru disimetric, inverse unul altuia, dominate de un anumit dinamism sau sistem în care relațiile de antagonism sunt mai slabe, ceea ce le conferă acestora un aspect mai pronunțat de materialitate . Cele trei sistematizări posedă logici sau orientări logice proprii cu legi specifice fiecăreia, cu tipuri de metode conceptuale și tehnice menite să ajute procesul cunoașterii lor. Cele trei materii sunt deci: materia-energie (macro)fizică (corespunzătoare orto-deducției pozitive), materia-energie biologică (corespunzătoare orto-deducției negative), materia-energie cuantică (corespunzătoare orto-deducției cuantice) similară energiei psihice.
Menționăm că acestor trei tipuri de materii le corespund trei tipuri de cauzalitate, trei tipuri de spațio-temporalitate, trei tipuri de sisteme și sistemogeneze, trei tipuri de structuri și tot atâtea tipuri de dialectici.
Umanul este, în concepția lui Lupașcu, exponentul ontic al dialecticii T iar tripla sa structurare : fizică, biologică și psihică îl singularizează în ansamblul lumii ca manifestare plenară a materiei – energie. Și aici, polarizarea între cele trei constante: A, P, T, este criteriul de disociere dintre diferitele aspecte ale sale: psihismul, esteticul, eticul, religiosul.
Adăugăm faptul că nimic nu este exclus în filosofia lui Lupașcu, nici măcar actul excluderii. Dincolo de toate acestea, este evident faptul că logica sa energetică este de fapt o ontologie sau o onto-logică atotcuprinzătoare în care se disociază trei dimensiuni ale dinamismului. Iar această construcție teoretică, în ciuda delimitărilor explicite ale autorului, este cât se poate de consistentă și de coerentă din punct de vedere logic, tocmai de aceea poate fi considerată o filosofie non-contradictorie a contradictoriului.
Concepte cheie
■antagonism energetic
■dinamism
■terț inclus’
■tridialectică
■trionticitate
Citate din opera lui Ștefan Lupașcu
„ “Cine stăpânește contradicția [...], stăpânește lumea.” ”
—Ștefan Lupașcu, Tragedia energiei
„ “Nu materia conține o dialectică [...], ci dialectica este cea care creează materia.“ ”
—Ștefan Lupașcu, Logica dinamică a contradictoriului
„ “Dacă există energie, există antagonism, contradicție și sistem.” ”
—Ștefan Lupașcu, Cele trei materii
„ “Totul este legat în lume [...], bineînțeles, dacă lumea e logică.” ”
—Ștefan Lupașcu, Principiul antagonismului și logica energiei
Afilieri
În timpul vieții
■Membru al Societății Franceze de Filosofie
■Membru al Grupului Francez de Istorici ai Științei
■Membru al Societății Franceze de Estetică
■Membru de onoare al Academiei Americane de Știinte și Arte
■Membru fondator al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (C.I.R.E.T.)
Post mortem
În 1991 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Opinii despre Ștefan Lupașcu
„ “Lupașcu este cel mai mare gânditor al secolului al XX-lea și lasă cu mult în urma lui pe de-alde Sartre, Husserl, Merleau-Ponty și alți succesori ai fenomenologiei, ori ai structuralismului.” ”
—Georges Mathieu
„ “Reconcilierea științei și a filosofiei, [...] nevoia de a dota știința cu o teorie capabilă să îmbrățiseze fenomenele înregistrate – nu există un contemporan care să i se fi dăruit cu mai multă pasiune decât Ștefan Lupașcu.” ”
—Alain Bosquet, Stéphane Lupasco et les trois matières
„ “Metodologia sa [a lui Ștefan Lupașcu] de gândire și interpretare a lumii își propune să abordeze epistemologic aproape toate domeniile realității și cunoașterii umane.” ”
—Vasile Sporici, Postfață la Logica dinamică a contradictoriului
„ “Într-o lume în care filosofia se face cu istoria filosofiei, adică prin autofecundație, mergând până la autodevorare (Heidegger), [...], el (Ștefan Lupașcu) aduce prospețimea și ingenuitatea unui principiu pe care nu l-a scos din istoria filosofiei, nici din științe, dar pe care îl rabate asupra amândurora.” ”
—Constantin Noica, Cuvânt înainte la Logica dinamică a contradictoriului
Aug
10
Grosse Kunstfuhrer
August 10, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Große Kunstführer:
Gregor Lechner, Michael Grünwald
Die Graphische Sammlung Stift Göttweig
Geschichte und Meisterwerke
Das Benediktinerstift Göttweig besitzt mit seinem umfangreichen und wertvollen Graphikbestand aus dem 15. bis 20. Jahrhundert die bedeutendste private Stichsammlung in Österreich.
Innerhalb der Göttweiger Sammlungen, im Charakter einer Kunst- und Wunderkammer von abt Gottfried Bessel in der Barockzeit gegründet, nimmt die Graphik mit nahezu 32.000 Blättern einen überragenden
Stellenwert ein. Die Kollektion präsentiert Werke in den unterschiedlichen historischen Drucktechniken aus Architektur, Bibel, Emblematik, Mythologie, Porträts, Karten und Pläne, Ornament- und Thesenblätter
sowie Veduten. Der Band präsentiert die thematischen Sammlungsschwerpunkte, welche Meisterwerke von Albrecht Dürer, Peter Paul Rubens , Rembrandt van Rijn bis hin zu Gustav Klimt umspannen. Großer Kunstführer zur hochbedeutenden Graphiksammlung.
Sprache: deutsch
Reihe: Große Kunstführer / Kirchen und Klöster
Bandzählung: 252
Auflage: 1
Erscheinungstermin: 30.06.2010
Farbabbildungen: 91 Illustrationen
S/W-Abbildungen: 1 Illustrationen
Einbandart: klebegeb. Pappband
Seitenzahl: 120
Format: 17 x 24 cm
Gewicht: 510 g
Lieferbarkeit: Lieferbar
ISBN: 978-3-7954-2343-8
14,90 EUR
Aug
10
Colonizati spatiul sau…
August 10, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Sinistrul verdict de mai sus a fost dat la adresa intregii omeniri de catre celebrul savant Sthepen Hawking, care trage, cu acesta ocazie, inca un semnal de alarma referitor la distrugerea ireversibila a Naturii: un dezastru ce va duce, intr-un final nu foarte indepartat, la extinctia speciei umane.
Intr-un recent interviu, reputatul savant declara ca, in prezent, este “optimist” in privinta sanselor omenirii de a se opri din nebunia industrializarii si tehnologizarii, dar atrage atentia ca in urmatoarele sute de ani, sansele omenirii de a supravietui sunt minime.
“Vad mari pericole pentru rasa umana. In trecutul nu foarte indepartat, supravietuirea omenirii a fost pe muchie de cutit in nenumarate ocazii, Criza Rachetelor din Cuba, desfasurata in anul 1963, fiind doar un singur exemplu. Frecventa unor asemenea evenimente negative va creste in viitor, nu am nicio indoiala asupra acestui lucru. Avem nevoie de o judecata sanatoasa si de intelepciune daca vrem sa scapam cu bine din propriile capcane pe care ni le intindem.” avertizeaza Hawking
“Dar, eu sunt un optimist din fire. Daca in viitorii 200 ani vom evita dezastrele care ne pun specia in pericol de disparitie, atunci vom putea coloniza spatiul. Daca suntem intr-adevar singurele fiinte inteligente din galaxie, atunci avem datoria de a supravietui. Populatia umana si ritmul necugetat al exploatarii resurelor Terrei creste exponential , alaturi de capacitatea tehnica de a schimba mediul ambiental in bine sau rau. Alegerea ne apartine. Problema este legata de codul nostru genetic care adaposteste insinctele noastre agresive si egoismul, pe care le-am folosit in trecut ca principale mijloace de supravietuire “, declara Stephen Hawking care, in incheierea interviului profeteste ca, daca in viitor vom construi un mijloc de locomotie cu care sa calatorim in timp, doar in directia Viitor, atunci teoria relativitatii emisa de Albert Einstein va fi infirmata.
http://www.descopera.ro/dnews/6832693-colonizati-spatiul-sau-veti-disparea-de-pe-terra
Aug
10
Jordi Savall performs world premiere vintage music instruments Dimitrie Cantemir
August 10, 2010 | Cultura | Leave a Comment
Jordi Savall performs world premiere vintage music instruments dimitrie cantemir
Famous musician Jordi Savall has recorded songs written by Cantemir, a notation system invented even the scholar. CD “Istanbul. Cantemir – Le pounds of Science de la musique “will be available in early September in Bucharest, Humanitas bookstores in the country.
Nicknamed “King of old music, Jordi Savall, aged 69, is one of the more versatile artists as concert soloist, teacher, researcher, composer and conductor .
For over three decades, a musician performing a laborious search for construction noise to rebuild lost, forgotten or concert that life has left behind. Turkish music is the case of Dimitrie Cantemir – known as “science Paper Music” – which Jordi Savall recorded last year in November, his own label, Alia Vox.
The artist, who was invited to Festival George Enescu in 2007 and 2009, will return to Romania and will perform on November 30, Iasi, to promote his music Cantemir with Hesperion XXI ensemble.
Sounds of the Ottoman court
From an interview published Wednesday in the exclusive “truth Literary & Artistic (which can be heard on the show” success stories of music “, broadcasted on Radio Romania Musical , 15 and 22 August, from 15.00), Jordi Savall talks about passion was to shed light on an instrument full of refinement: viola da gamba.
The project “Music of Paper Science and Cantemir Sephardic and Armenian musical tradition” was meant, according to Jordi Savall, scholarly presentation of instrumental music at the Ottoman court in the seventeenth century.
“Science Paper Music” was written in Turkish in the time spent by Cantemir Istanbul, is a comprehensive study on Turkish music, in terms of theory, style and existing forms. The Book of Science of Music “is the most important instrumental music of the Ottoman centuries XVI and XVII.
“I started that collectively formed a the time and I was surprised to observe these oriental music, oral tradition, especially since the collection was not the result of a Turkish musician, but of a Romanian scholar who designed a study so interesting on Ottoman music at the time. I was very surprised, “says Jordi Savall.
“Cantemir pieces that it has collected, tones, patterns, rhythms, heights, all are absolutely amazing.”