Autor: Aurel. G. Romila
Text preluat din revista "Tomis", nr. 12, 2007
 
Noi putem r?mâne, în calitate de „cititori concre?i“, rup?i de proiec?iile imaginare ale autorilor reali, dar ei sunt mult mai apropia?i de ceea ce noi am numi „autori model“. Nu doar povestea e salvat?, a?adar, ci, în evenimentul cald ?i pl?cut al spunerii ei, autorul însu?i e mult mai aproape de naratorul s?u ?i de noi, mult mai aproape decât în cazul coper?ilor care ambiguizeaz? definitiv sensurile unui text tip?rit.
Un raft cu tomuri grele, un rastel cu câteva audio-book-uri? Ambele, deocamdat?.

Lansat în special de Humanitas, dar în curs de generalizare, formatul audio-book revolu?ioneaz? lectura sub cel pu?in dou? aspecte, ambele menite s? concureze cu succes formatul clasic al c?r?ii.
Mai întâi, s? u?ureze accesul la con?inut. Într-un timp al crizei lecturii, când r?gazul gratuit al parcurgerii vizuale a textului a devenit o ascez? tot mai pu?in practicat?, audio-book-ul î?i permite s? ascul?i textul (de obicei – ?i de preferat – în lectura autorului) ?i, nu-i a?a, a asculta e mult mai pu?in plicticos decât a-?i mi?ca ochii ?i mintea de la stânga la dreapta, pe o pagin? de hârtie. ?i s? nu uit?m c? pentru cititul tradi?ional trebuie s? decupezi un timp special din programul t?u de postmodern gr?bit ?i ocupat. Acest nou tip de…lectur?, în schimb, se poate desf??ura oriunde exist? un aparat cu cd-rom (în buc?t?rie, în ma?in?, în biroul de la serviciu) ?i î?i d? voie s? faci ?i altceva în vreme ce ascul?i.

 

Eficien?? maxim? ?i zeci de minute economisite, cu alte cuvinte. ?i dac? la asta ad?ug?m existen?a unor cd-player-e portabile, numai bune de ascuns în buzunar, prev?zute cu miniaturale c??ti pentru urechi, universalizarea lecturii e din nou salvat?. Practic, po?i intra foarte u?or ?i pl?cut în con?inutul unei c?r?i, oriunde e?ti.
Apoi, ar fi vorba de cantitatea de informa?ie înmagazinat? de un anumit suport. O carte serioas?, ?tim cu to?ii, e mare, groas?, grea. Are cotor, file, coper?i, are o consisten?? care ocup? loc ?i atârn?. Bibliofilii ?tiu ce materialitate au rafturile cu marile romane fran?uze?ti ?i engleze?ti, cu tratatele de filozofie clasic? greac? ?i german? sau, de ce nu, cu relativ recentele succese de pia?? precum Omul recent, Despre îngeri sau Orbitor. Altfel arat? ?i performeaz? o carte pus? pe cd ca text scris sau, ?i mai bine, citit chiar de autor. Po?i înmagazina mult mai mult în mult mai pu?in spa?iu. ?i-n plus, cartea e mai prietenoas?, nu te mai sperie cu grosimea ?i micimea literelor aglomerate pe pagin?, ci-?i vorbe?te cald. Bineîn?eles, nu discut aici despre fascina?ia borgesian? a bibliotecii ca mobilier de camer? ?i despre obi?nuin?ele de lectur?. Aici ar intra m?re?ia rafturilor cl?dite strivitor pân? în tavan, pe tot peretele, mirosul familiar al cernelii ?i al hârtiei, pl?cuta senza?ie tactil? pe care ?i-o d? foaia ?i litera întip?rit? în pasta ei, ritualul întinsului pe canapea cu un volum în mân?. Acestea mi se par eterne, m?car pentru umani?tii de profesie, ?i ele nu pot face în niciun fel obiectul unor compara?ii minimalizante cu analoagele lor de pe cd-uri.
Cele spuse mai sus omit, totu?i, un aspect pe cât de important, pe atât de pu?in vizibil. Prezen?a vocii autorului care-?i cite?te textul reface într-un mod special ruptura dintre oral ?i scris, pe care se bazeaz? întreaga cultur? universal?, cel pu?in de la inven?ia ?i r?spândirea tiparului încoace. Filozofia modern? a limbajului, hermeneutica ?i chiar diseminarea-deconstruc?ia au ca fundament aceast? cezur? dintre oral ?i scris, care, pe de o parte, a autonomizat textul ca obiect, cu propria lui lume ?i cu propriul s?u lan? de semnifica?ii ?i, pe de alta, a obliterat aproape definitiv inten?ia autorului sub semne mai mult sau mai pu?in opace. Rela?ia dintre scriere ?i citire nu e echivalent? aceleia dintre vorbire ?i ascultare, ?i astfel paideia tradi?ional? bazat? pe vederea-auzirea maestrului a fost înlocuit? de sute de ani cu efortul complex al în?elegerii-form?rii pe baza interpret?rii unor inten?ii sedimentate în semne verbale scrise, ele însele, ca ?i interpretul lor, prizonierele unor orizonturi culturale perisabile. Autonomizarea textului ca oper? distinct? între altele l-a ucis pe autorul s?u ?i a pus o distan?? aproape incomensurabil? între inten?ia acestui autor ?i putin?a eventualilor cititori de a o decripta. „Aceast? autonomie a textului are o prim? consecin?? hermeneutic? important?: distan?area nu este produsul metodologiei ?i, cu acest titlu, ceva ad?ugat din afar? ?i parazitar; ea este constitutiv? fenomenului textului ca scriitur?; prin aceasta, ea este ?i condi?ia interpret?rii (…). Trecerea de la vorbire la scriere afecteaz? discursul în multe alte moduri, în particular func?ionarea referin?ei este profund modificat? atunci când nu mai este posibil s? ar??i lucrul despre care vorbe?ti ca apar?inând situa?iei comune interlocutorilor dialogului” (Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutic?, Humanitas, trad. de Vasile Tonoiu, p. 103). Or, audio-book-ul readuce autorul lâng? textul s?u ?i reface, oarecum, situa?ia dialogal? ini?ial?. Autorul e cel care, de data aceasta, î?i roste?te textul, cu propria lui inflexiune, cu tonul ?i cu pronun?ia lui specific?. Con?inutul textului ajunge la cititor/ auditor nu prin contactul distan?ator cu semnele verbale tip?rite, ceea ce ar duce la o situa?ie tipic hermeneutic?, ci prin auzirea vocii autorului s?u, în contextul fericit al prezen?ei sigure a acestuia în spatele textului. Sensul se constituie, atunci, mai repede, mai aproape, în flux continuu ?i constant, iar inten?ia autorului e mai vizibil?, mai pu?in interpretabil?, pentru c? „aici“ ?i „acum“, ostensivele care lipsesc din textul tip?rit, sunt reinventate în cel rostit prin conturul personal al vocii emi??toare. O complicitate între interlocutori e din nou posibil? ?i acesta e primul pas spre o nou? form? de dialog, mai pu?in dependent de ambiguitatea semnelor lingvistice desprinse prin tipar de emi??torul lor.
?i nu cumva, în cazul textelor literare în format audio-book, se bulverseaz? ?i raporturile dintre instan?ele narative? Ascultând poemul sau nuvela, citite de „autorul empiric“ înregistrat, ne putem întreba dac? portretul „autorului model“ (Eco) sau al „autorului abstract“ (Lintvelt) mai e atât de bine delimitat de cel al autorului identificabil biografic . Noi putem r?mâne, în calitate de „cititori concre?i“, rup?i de proiec?iile imaginare ale autorilor reali, dar ei sunt mult mai apropia?i de ceea ce noi am numi „autori model“. Nu doar povestea e salvat?, a?adar, ci,
în evenimentul cald ?i pl?cut al spunerii ei, autorul însu?i e mult mai aproape de naratorul s?u ?i de noi, mult mai aproape decât în cazul coper?ilor care ambiguizeaz? definitiv sensurile unui text tip?rit.
Un raft cu tomuri grele, un rastel cu câteva audio-book-uri? Ambele, deocamdat?.



You must be logged in to post a comment.

Name (required)

Email (required)

Website

Speak your mind

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X