Primim din partea domnului Preot Ioan Neculoiu, originalul articolului publicat de ziarul Lumina  

 

 Dedic această osteneală a reeditării părinţilor mei spirituali întru demnitate românească şi adevăr istoric, preotului imnograf al lui Hristos – Constantin Virgil Gheorghiu, şi prezbiterei Ecaterina Burbea Gheorghiu, prin bunăvoinţa căreia ni s-a acordat girul acestei ediţii

„Poetul lui Hristos şi al României – aşa s-a vrut Virgil Gheorghiu. Aşa a şi devenit graţie credinţei şi curajului său. Arzând cu aceeaşi flacără pentru Dumnezeu şi pentru patria sa, şi-a scris Memoriile aşa cum ar fi întreţinut o flacără. Un amestec de nostalgie, respect, tandreţe şi fervoare, alcătuiesc materia unei combustii hieratice, la care ne face părtaşi pas cu pas, iniţiindu-ne în fond în gramatica inefabilă a iubirii. Virgil Gheorghiu nu-şi povesteşte viaţa, ci-şi cântă identitatea. Memoriile sale nu sunt un eseu autobiografic, ci un imn al libertăţii”1 (t.n.). Este, poate, cea maiompletă definiţie a vieţii şi operei scriitorului-preot şi artistului-teolog, echivalente cu „regăsirea demnităţii teologice a omului”2 ca şi creaţie supremă a lui Dumnezeu(demnitate supusă atâtor vicisitudini ale  vremurilor şi deschisă fatal tuturor „capcanelor generalizării şi abstractizării impersonale, tipice discursului ideologic” 3, devalorizării vieţii şi a libertăţii umane operate în societăţile supertehnologizate moderne şi post-moderne), şi concomitent cu corelativa revalorizare a acestuia „în modul firesc, viu, profund şi proaspăt al noţiunilor de patrie, neam, strămoş, Biserică sau Ortodoxie„4 pe linia specificului românesc  tradiţional. Pornind de la „Ars Poetica”, descoperită la sfârşitul primului volum din „Memorii. Martorul Orei 25”5, dar şi de la discuţia ataşatului cultural şi de presă C. V. Gheorghiu cu ambasadorul Mitilineu despre decizia exilului; 6 (aceea de a nu sluji ocupantului străin şi de a afirma libertatea umană ca dar divin oferit omului) şi parcurgând întreaga viaţă şi operă a preotului C.V. Gheorghiu, de la primele manifestări literare şi până la „Memorii”, avem demonstraţia împlinirii acestei veritabile „Ars Poetica” prin mânuirea cu o inegalabilă măiestrie a instrumentarului propriu panopliei poetului, poet care „nu are nevoie de armată”, cum singur mărturiseşte, notând: „eu sunt poet, poeţii dobândesc, victorii mai strălucite decât generalii şi trupele lor” 7. Rămânând liber, va psalmodia sfâşietor, precum odinioară psalmistul, la râul Babilonului: „Dulcea mea Românie, frumosul meu Regat pierdut al  României” 8 şi va realiza în mod paradoxal şi poetic (România rămânând sub jugul comunist cel puţin 45 ani) libertatea ei prin libertatea proprie: „în fiinţa mea şi cea a soţiei mele va rămâne liberă pentru totdeauna o fărâmă din regatul României. Aceasta e o victorie. Fiindcă noi nu vom capitula niciodată…” 9 Astfel, „România liberă” nu va muri, deoarece, scrie el: „datorită poetului, toate sunt nemuritoare şi nesupuse distrugerii, morţii şi dispariţiei. Dacă te cânt, tu, frumosul meu regat natal, tu nu vei pieri. Numai ţările care nu au poeţi sunt muritoare şi pier”.10 Îşi va justifica şi împlini propria-şi definire, aceea de „poet al lui Hristos” prin deconspirarea atrocităţilor suportate de către poporul român, slujind astfel adevărului istoric şi aproapelui; dar şi aceea de „poet al României libere”, alta decât acea Românie „ocupată de armata inamică” şi „transformată de la un capăt la altul în temniţă, în ocnă” 11.„Începând cu 23 august 1944 – notează scriitorul -  e proprietatea ocupantului. Ocupantul sovietic face ce crede el de cuviinţă cu proprietatea lui” 12, iar „românii sunt trataţi ca nişte vite de ocupant şi de temnicerii străini ajunşi cu blindatele Armatei Roşii” 13. În privinţa debutului literar al lui C. V. Gheorghiu există mai multe păreri. Una dintre acestea vede în lucrarea „13 poeţi, 13 poezii de dragoste” apărută în decembrie 1937 la Ed. librăriei Paul Suru, în îngrijirea lui Vintilă Horia, Stefan Baciu şi Ovid Caledoniu, punctul zero al carierei sale literare. Apare aici o poezie semnată C. V. Gheorghiu, alături de altele, aparţinând lui Virgil Carianopol, Gherghinescu Vania, Aurel Manolescu, Petre Paulescu, Teodor Scarlat, Ştefan Stănescu, Simion Stolnicul, Ghe. Tules, E. Ar. Zaharia - mulţi dintre ei uitaţi astăzi. Cele 13 portrete sunt creionate măiestrit de către Neagu Rădulescu . Volumul cuprinzând „[…] acest mănunchi de poezii izvorâte din sensibilitatea unei generaţii cu toate păcatele şi virtuţile ei aşa cum a fost, la vremea ei” este oferit în 5 feb.1945 de către Ovid Caledoniu soţiei sale, aşa cum aflăm din dedicaţia parţial citată mai sus. Acest  volum este pomenit şi în ediţia reeditată şi prefaţată de către Mihail M. Călugăru din Tecuci, a reportajului „Ard malurile Nistrului”, şi pus la dispoziţia editorului prin amabilitatea fiicei lui Ovid Caledoniu, profesoara Ileana Tulică Georgescu. „13 poeţi, 13 poezii de dragoste” debutează cu un manifest pentru o apropiere necesară şi urgentă dintre cititor şi poezie, fiind expus dintru început scopul urmărit de semnatari : „ Noi n-am pornit o revoluţie sub faldurile teoretice ale unui crez nou. În paginile acestea tinere sunt reprezentate forme poetice diverse, de la clasicism până la simbolism şi ermetism. Aceşti tineri poeţi doreau […] readucerea poeziei in patrimoniul de simpatie şi înţelegere a tuturor”. Ne atrage atenţia o idee şi astăzi valabilă : „ Depărtarea ostilă care stăruie azi între cetitori şi volumele de versuri e atât de tristă şi păgubitoare pentru ambele părţi încât o încercare de reconciliere trebuie sa vină de undeva”.

  Aceasta este una dintre variantele acceptate ale debutului.  O altă variantă este aceea care susţine că debutul lui C. V. Gheorghiu ar fi avut loc odată cu publicarea poeziei „Nu se opreşte seva”, în pag. 2 din „Viaţa literară” nr. 137 din 1-30 iunie 1932, imediat după o poezie a lui George Bacovia. Credem însă că această variantă nu este suficient de concludentă.  Adevăratul debut însă – cel puţin din punct de vedere artistic – credem că poate fi fixat în mai 1934, când în revista „Crai nou” (Chişinău, Tipografia Tiparul Românesc), publicaţie lunară a Liceului militar „Ferdinand I”, apare poezia „Scrisoare tatei”, care imediat este reprodusă în „Viaţa literară” a lui I. Valerian ( nr. 159/ 10-25 iunie 1934, pag. 2) şi care va deschide în februarie 1937, volumul de debut editorial „Viaţa de toate zilele a poetului”  apărut la „Cartea Româneasca”, în Bucureşti. Începând cu primele sale manifestări poetice şi literare, va demonstra, întocmai cum arăta şi distinsa sa soţie într-o scrisoare ce ne-a fost adresată, un ales umanism, o profundă religiozitate şi o dragoste nesfârşită pentru fiinţa umană în orice stare s-ar afla ea. Revelatoare în acest sens este una din poeziile sale de debut, intitulată simplu „Scrisoare lui Ion a lui nea Petrache şi Cantilena”, de fapt ecoul unei tristeţi adânci ce străpunge sufletul extrem de fin al tânărului smuls paradisului natal prin plecarea la şcoala militară din Chişinău, şi fiind una dintre primele sfâşieri sufleteşti care-i vor caracteriza, într-un fel, întreaga operă şi existenţă. Va continua această participare sufletească la evenimentele tulburătoare ale secolului XX, care îi vor fracţiona viaţa, trebuind să amintim, justificând totodată maniera în care scrie reportajele de război, plecarea precipitată şi traumatizantă în Occident, ruperea de pământul natal, evenimente descrise cu durere în întreaga sa operă. Plecând de la această premisă ce se impune din studierea operei, dar şi a biografiei sale, vom înţelege mai bine dimensiunile prăbuşirii sufleteşti provocate la vederea Basarabiei, a Chişinăului atât de drag şi de determinant în formarea lui, devastate în aşa-zisa eliberare întreprinsă de către armatele sovietice. Astfel, vom contracara orice posibilă argumentare, chiar post-factum, a denigrărilor şi proceselor intentate ulterior la Paris şi având ca suport logistic traducerile din „Ard malurile Nistrului”, considerate abuziv adevărate texte fasciste şi antisemite,  aducându-se în felul acesta imense deservicii exilului românesc în general şi lui Vintilă Horia în special, forţat să refuze Premiul Goncourt care i s-a acordat în 1960 pentru „Dieu est ne en exil”. Dacă ne-am limita la puţinele informaţii oferite, în istoria sa literară, de George Călinescu, la însemnările privind perioada interbelică din romanele lui Marin Preda, sau la informaţiile  vădit lacunare şi subiective ale memorialisticii exilului românesc, am amputa de bună seamă  personalitatea polivalentă a lui C. V. Gheorghiu, şi am cunoaşte distorsionat valoarea sa. Vom folosi în argumentarea noastră şi în demonstraţia perenităţii operei lui C. V. Gheorghiu, însăşi valoarea scrierilor sale, sub aspectul manifestărilor polivalente ale umanului în desfăşurarea sa istorică. Omul, subiect principal în opera lui C. V. Gheorghiu, va suferi incredibile şi extenuante metamorfoze, începând cu „Ora 25”, când sub imperiul sindromului „Revoluţiei sclavilor tehnici”14 şi al „Orei 25 ”, dar şi sub impactul nemilos şi distrugător al delaţiunii şi imposturii vulgare, al ideologiilor şi utopiilor antropologice în acerbă dispută, îşi pierde atât valoarea cât şi libertatea. Astfel omul e subiectul unui halucinant şi de-a dreptul kafkian itinerariu; Ionul mamii devine Iacob Moritz-evreul, receptat în Ungaria ca presupus „spion român” şi rebotezat Ianoş, vândut ca sclav şi devenind o marfă oarecare (preţuind cel mult o cutie de cartuşe), transformat în „sclav-tehnic” la Uzina Knopf & Sohn, reperat mai apoi ca exemplar autentic arian şi înrolat bineînţeles în trupele SS, ca în final să fie arestat sec, ca făcând parte din „categoria inamicilor”. C.V. Gheorghiu surprinde şi portretizează omul în uluitoarele posturi şi identităţi de care este capabil; de la omul inamic omului însuşi, dezumanizat şi criminal de obedienţă bolşevică din „La second chance”, la omul-convins de nemurire şi visător al veşniciei din „Le peuple des immortels”;  de la satrapul fanariot, trădător şi criminal gratuit din romanul „La Cravache”, la omul-sfânt din monografia religioasă „Saint Jean Bouche d‘Or”; de la omul intransigent, neiertător, nemilos, finalmente sinucigaş, din romanul „La maison de Petrodava”, la omul profund teolog, omul-veşnic, din „De la Ora 25 la ora veşnică” sau din „Tatăl meu preotul care s-a înălţat la cer. Amintiri dintr-o copilarie teologică”; de la omul ajuns criminal nevoit, dar paradoxal visător la veşnicie din romanul „Nemuritorii de la Agapia”, la omul sfânt şi filocalic din romanul biografic „La vie du patriarche Athenagoras”; de la omul revoltat şi reformator din „La jeunesse de docteur Luther”, la omul-reeducat, fără principii şi sentimente din „L‘Espionne”; de la omul în „veşmintele de piele ale căderii”, capabil de orice rău, din romanul „La tunique de peau”, la omul năpăstuit indiferent de rasa şi culoarea pielii, din romanul „Les Mendiants de miracle”; de la omul-ofuscat şi supra-omul, reparator al greşelilor din creaţie, ca în cazul oarbei Akinta din „L‘Oeuil Americain”, la omul exterminabil şi indezirabil căruia i se încalcă chiar şi dreptul la viaţă, din romanele „Dieu a Paris” şi „Les Inconnus de Heidelberg”; de la omul etic, în fond fără Dumnezeu, care doreşte desăvârşirea prin conformare regulilor societăţii, din romanul „Perahim”, la omul resemnat destinului, din romanul „Les amazones du Danube”; de la omul care atentează prin propriile-i planuri la eshatologia lui  Dumnezeu, din romanul „Le grand exterminateur”, la omul căruia, sub vitregiile vremurilor şi a locurilor, îi este interzis chiar şi dreptul la propria-i religie, din romanul „Christ au Liban”; de la omul supus unei morţi crude dar şi nepăsării diplomaţilor acestei lumi, din romanul „Les sacrifies du Danube”, la omul dezrădăcinat şi devenit marfă-internatională, din romanele „La Condottiera” şi „Dieu ne recoit que le dimanche”. Totul va  culmina în „Memorii”, aceste „adevărate imne ale libertăţii umane” cum inspirat le-a definit Alain Peyrefitte,  închinate Aproapelui-Om şi Dumnezeu-Creator (în orice condiţie umană sau socială s-ar afla aproapele), dar şi un manifest împotriva tuturor acelora care atentează în diferite forme la viaţa, demnitatea teologică, şi libertatea omului, preţioase daruri ale lui Dumnezeu, oferite făpturii Sale. De o certă valoare autobiografică, aceasta fiind doar una dintre multiple valenţe pe care le comportă opera sa, atât „Memorii”-le, cât şi celelalte lucrări dovedesc cu prisosinţă că  C. V. Gheorghiu şi-a îndeplinit crezul poetic, şi că a fost cu adevărat „poetul lui Hristos şi al României”, cum nu gratuit îi plăcea să se definească.  Importanţa vieţii şi a operei preotului C. Virgil Gheorghiu nu rezultă numai din maniera unică în care abordează marile teme creştine în general şi ale Ortodoxiei în particular „trăite simplu şi luminos : îndumnezeirea, hainele de piele, taina altarului, abolirea mistică a timpului şi a spaţiului etc” , teme centrale ale teologiei, antropologiei, ecleziologiei patristice şi a liturgicii bizantine, dar şi din reala valoare literar-artistică, surprinsă de către contemporani, din chiar perioada românească a activităţii publicistice . Amintim aici revelatoarele elogii aparţinând lui Tudor Arghezi, din prefaţa reportajului de război „Ard malurile Nistrului”, constituite într-o tandră scrisoare aşezată ca introducere sus-numitului reportaj : „Iubite Domnule Gheorghiu, de prezentarea care bănuiai sfios ca ţi-ar fi de trebuinţă, dumneata nu ai nevoie. Nu ai avut nici atunci, când, debutant şovăitor, mi-ai trimis fără să te fi cunoscut, primele versuri publicate în „Bilete de papagal”, versuri de o elasticitate încă neatinsă în limba românească şi stăpânite de o frumuseţe delicată. Dacă, tipărind întâia carte de proza, te-ai gândit la mine, desigur că ai făcut-o pentru simetrie şi din superstiţie că naşul de la botez trebuie să asiste şi la cununie. Îţi răspund cu o scrisoare personală, nu cu o prefaţă. Crezi că indiscutabilului Dumitale talent de prospeţime i-ar fi şi ea de vreo utilitate în librărie?” 16. Sau celebra prefaţă semnată Gabriel Marcel, care introduce exclamativ aproape, volumul „La 25-eme heure” cu fraze ca: „ce roman terrible” sau „je ne pense pas qu‘on puisse trouver une śuvre plus significative que celle-ci, plus revelatrice de la situation effroyable dans laquelle l‘hummanite se trouve aujourd‘hui plongee”17. Notăm totodată şi cuvintele înflăcărate ale marelui compatriot şi savant Mircea Eliade, prilejuite de apariţia volumului „La 25-eme heure” şi cuprinse într-o scrisoare datată 17 iunie 1948:

 „Dragă domnule V. Gheorghiu, […], cât sunt de entuziasmat […], consider „Ora 25” una din cele mai mari cărţi ale generaţiei noastre din toate ţările […]. Cu bună prietenie, Mircea Eliade”18.

 Importantă rămâne şi scrisoarea criticului şi istoricului literar Marian Popa (de la lăsata secului 1988), în care i se solicită scriitorului date pentru preconizata lui lucrare „Istoria literaturii romane” şi în care declară unele ca acestea:
„Consider că romanele dumneavoastră „Ora 25”, „Perahim” şi „Nemuritorii de la Agapia”, sunt capodopere şi cărţi fundamentale pentru întreaga literatură universală a acestui secol, în care s-a scris totuşi de o sută de ori mai mult decât în şapte mii de ani. Perahim are o rigoare în faţa căreia Descartes, la Rochefoucauld şi Voltaire s-ar fi închinat”.

  Atât in timpul vieţii cât şi după moartea sa, i s-au acordat numeroase pagini laudative (însumând 40 de clasoare in Biblioteca Academiei Române), fie ca recenzii şi articole prilejuite de apariţia unor romane, fie ca studii de specialitate precum cel al canonicului Albert Milet: „Themes iconographiques dans l‘oeuvre de Virgil Gheorghiu”, sau al dominicanului Ch. D. Boulogne: „Trois livres-cles de Graham Grene et de Virgil Gheorghiu”; sau fie ca teze de doctorat, cum ar fi cea a  Mariei Welsch susţinută la institutul Saint-Boniface- Parnasse, Bruxelles,1983, cu titlul: „C. V. Gheorghiu-En marche vers le Royaume”, sau a sirianului Afif Hamdan cu titlul „Harmonies et conflits de valeurs chez Constant Virgil Gheorghiu”, susţinută la Universitatea din Bucureşti sub conducerea profesorului doctor Paul Miclau (cel care prefaţase „Ora 25” din 1991), axată strict pe cărţile „LaVie de Mahomet” (1962) şi „Christ au  Liban. De Moise au Palestiniens” (1979). Pe aceeaşi linie, în 1996 Emilia Nicolescu-Malgras, susţine la ”Faculte des Lettres de Nancy” sub conducerea profesorului Guy Borreli, teza de docenţă intitulată „V. G. Gheorghiu – Les Ecritures du moi”, iar  Georgeta Hanganu îşi prezintă la Facultatea din Poitiers, teza de   doctorat: „C. V. Gheorghiu – La perspective narative
> dans trois recit”.
 Având în vedere aceste considerente, afirmăm că viaţa şi activitatea scriitorului-preot şi artistului-teolog C. V. Gheorghiu sunt de o inestimabilă valoare teologică, literară, umanistă, justificând astfel definirea şi auto-definirea lui ca „poet al lui Hristos şi al României”, totodată impunându-se pe viitor o legitimă şi amănunţită cercetare. Chiar dacă România a fost o „republică penitenciara”, C. V. Gheorghiu „a rămas în acele zile neuitate, ambasadorul român de altădată”, după cum afirma Titus Mihăilescu într-o scrisoare publicată în Argentina, şi cum însuşi mărturisea într-un amplu interviu acordat lui Aristide Buhoiu în „Universul românesc” VI, nr. 126 din iulie 1990, p. 3-5: „ N-am fost niciodată despărţit de România (…) iar dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde sunt rădăcinile mele şi nu mă mai mişc (…) dacă nu pe pământ, atunci în  cerul românesc-acolo cu certitudine”.
                                                                            Pr. Ioan Neculoiu

 

 NOTE:
> 1.    Primul volum al Memoriilor a fost întâmpinat cu elogii de către academicianul Alaine Peyrefitte într-un articol din „Le Figaro” la 5 mai 1986, unde spune: „Poete du Christ et de la Roumanie: tel s‘est voulu Virgil Gheorghiu. Tel il est devenu, a force de foi et de courage. Brulant d‘un meme feu pour Dieu et pour son pays, il a ecrit ses Memoires comme on entretient une flamme : avec ce melange de nostlagie, de respect et d‘amour qu‘on appelle ferveur. Virgil Gheorghiu ne raconte pas sa vie, il chante son identite. Ses Memoires ne sont pas un recit autobiographique, mais un hymne a la liberte”. În varianta franceză „Memoires-Le temoin de la 25-e heure”, Ed. Plon, Paris, 1986, p. 17. şi 480-481, iar în varianta română „Memorii. Martorul orei 25”, Ed. Gramar, Bucureşti 2003, p. 16 şi 546-547.
> 2.    Introducere intitulată „De la Ora 25 la ora veşnică” a cărţii „Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilărie teologica” Ed. Deisis, Sibiu,p. 15
> 3.    Idem p. 14
> 4.    Idem p. 14
> 5.    Memorii, vol I. Ed. Gramar, Bucureşti, 1999, p. 16, p. 546-547
> 6.    L‘epreuve de la liberte – Memoires, Ed. du Rocher, Monaco, 1995, p. 40 şi Ispita libertăţii – Memorii II. , Ed. Gramar, Bucureşti 2002, p. 31

> 7.    Volumul I. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 1999, p. 546
> 8.    Volumul II. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 2002, p. 37
> 9.    Volumul I. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 1999, p. 547
> 10.   Volumul II. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 2002, p. 32
> 11.   Volumul II. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 2002, p. 31
> 12.   Volumul II. Memorii, Ed. Gramar, Bucureşti 2002, p. 32
> 13.    Ora 25, Ed. Omegapres şi Edition du Rocher, Paris,1991, p. 54
> 14.   „Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer –Amintiri dintr-o copilărie teologica” Ed. Deisis, Sibiu,p. 12.
> 15.   C. V. Gheorghiu „Ard malurile Nistrului” – Ed. Naţională Gheorghe Mecu, 1941, p.
> 16.   C. V. Gheorghiu „La 25-eme heure” Ed. Plon, 1949, prefaţată de Gabriel Marcel, p. 11
> 17.    Scrisoare aflată la secţia Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române

 Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.

 

Radu GYR

 "Cartea de acasa"

Colectie unica de literatura romana originala si completa.

Editura Erc Press lanseaza Colectia "Cartea de acasa", o serie saptamanala de volume intr-o editie de lux, menita sa ofere cititorilor scrieri de referinta ale literaturii noastre clasice si contemporane.

"Cartea de acasa" reuneste, in volume legate cu maiestrie, scrieri veritabile, integrale, insotite de Glosare ce readuc in atentia cititorului cuvinte pierdute de vreme.

Documentarea a fost facuta din editii inaccesibile publicului larg pana acum, editii anterioare vechi, unicate si originale, adunate din arhive si anticariate.

Aceasta debuteaza cu un volum consacrat operei lui Ion Creanga, "Amintiri din copilarie – Povesti. Povestiri" si poate fi gasit, incepand cu 27 Aprilie 2009, la toate chioscurile de ziare, intr-o prezentare unica, la pretul de doar 10.99 lei, in fiecare zi de luni.

Volumul "Amintiri din copilarie – Povesti. Povestiri", caracterizat de umorul generat de starea de buna dispozitie, atrage prin exprimarile mucalite, caracterizarile pitoresti cu ajutorul cuvintelor familiale,
combinatiile neasteptate de cuvinte, ironia, poreclele personajelor sau nenumaratele situatii si intamplari in care sunt puse personajele.

In plus, cumparatorii Colectiei "Cartea de acasa" pot castiga saptamanal, prin tragere la sorti, o biblioteca in valoare de 2.500 lei.

Descopera istoria literaturii romane, volum cu volum!

Colectioneaza literatura autentica!

 Va propunem un concurs de cultura generala, care va prelua titulatura concursului organizat de Radio Romania Cultural in perioada 1 iulie 1997 – 1 noiembrie 2005, la care am avut si eu placerea si onoarea de a colabora intre anii 2003 si 2005. Spre deosebire de concursul radiofonic, acesta va tine timp de o luna incheiata, se va desfasura pe blogul altmarius, in fiecare zi (afara de simbata si duminica) intre orele 0 si 24, si va acorda doua tipuri de premii: un premiu pentru cel mai bun concurent si un alt premiu de fidelitate. Sponsorii acestui concurs sunt deocamdata editurile Cartier, Compania si Jurnalul National (Biblioteca pentru toti),  dar speram ca, in timp, sa adaugam si alti sponsori acestui concurs.
Primul raspuns corect va fi punctat cu 10 puncte; urmatoarele cu cite 5 puncte Raspunsurile pot fi date doar prin comentarii la insemnarea de concurs. Orice comentarii care nu au legatura cu concursul vor fi sterse. De asemenea, va rugam sa nu mai oferiti amanunte asupra raspunsului posibil, pentru a nu influenta restul competitorilor.. Pentru lamuriri suplimentare puteti folosi adresa de mail atasata acestui blog: altmarius@weblog.ro
Cartile pe care le vom oferi in aceasta luna: "Teorema Papagalului" de Denis Guedj la editura Cartier, si "Maitreyi" de Mircea Eliade  in Biblioteca pentru toti / Jurnalul National.
Si iata intrebarea, la care va rugam sa indicati varianta corecta: 
 

 

 Exemplarele cu probleme vor fi inlocuite, cheltuielile fiind suportate de Editura Adevărul.

Ziarul Adevarul oferă cititorilor săi cărţi de calitate la un preţ imbatabil. Cu acest scop am ales, pentru tiparul cărţilor din Biblioteca Adevărul, o tipografie din Italia, una dintre cele mai performante din Europa.

Deşi toate titlurile din colecţia “100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă” sunt supuse unui amănunţit control de calitate, din şase milioane de exemplare tipărite, se poate întâmpla ca unele dintre acestea să aibă defecte de legătorie sau tipar.

Cititorii care au intrat în posesia unor exemplare cu defect au posibilitatea să schimbe volumele respective contactând Editura Adevărul la unul dintre numerele de telefon 021-407.76.38, 021-407.76.51, 0721.329.211 sau prin e-mail la reclamatiicarte@adevarul.ro